Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Orban s-a întâlnit cu Trump în Florida: "Am discutat despre pacea în Ucraina. Vestea bună a zilei: el va rezolva problema!"

Premierul ungar Viktor Orban s-a întâlnit cu Donald Trump în Florida, după încheierea summitului NATO de la Washington şi la finalul unui turneu al şefului guvernului ungar la Kiev, Moscova şi Beijing, care a avut drept scop găsirea unei căi de a rezolva conflictul din Ucraina, relatează AFP şi dpa, citate de Agerpres. 

de Redactia Observator

la 12.07.2024 , 11:06

Orban s-a întâlnit cu Trump în Florida: "Am discutat despre pacea în Ucraina. Vestea bună a zilei: el va rezolva problema!" Orban s-a întâlnit cu Trump în Florida: "Am discutat despre pacea în Ucraina. Vestea bună a zilei: el va rezolva problema!" - X

"Misiunea de pace 5.0... Am discutat modalităţi de a se ajunge la #pace. Vestea bună a zilei: el va rezolva problema!", a declarat Orban într-un mesaj publicat joi seara pe reţeaua X, însoţit de o fotografie a întâlnirii dintre cei doi politicieni la reşedinţa Mar-a-Lago din Florida a lui Donald Trump.

Orban a menţinut relaţii bune cu Trump de la prima victorie electorală a preşedintelui SUA în 2016. Cei doi s-au întâlnit ultima dată în martie, după care Orban s-a referit la Trump drept "preşedintele păcii", în timp ce Trump l-a numit pe Orban un "lider fantastic".

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Articolul continuă după reclamă

Sloganul celor şase luni de preşedinţie ungară a Consiliului UE este "Make Europe Great Again", o inspiraţie directă din sloganul "Make America Great Again" a lui Trump.

Pe acelaşi subiect

De la 1 iulie, Ungaria deţine preşedinţia semestrială a Consiliului UE, o funcţie de coordonare a activităţii legislative care nu îi permite să vorbească în numele europenilor pe scena internaţională.

La summitul de la Washington, liderul ungar, care a vorbit foarte puţin cu presa, a apărut izolat, chestionat de o serie de lideri europeni care au denunţat călătoria sa la Moscova săptămâna trecută, unde a vorbit cu preşedintele Vladimir Putin.

"Este alegerea lui, a făcut-o suveran, dar făcându-şi vizitele, el nu ne-a angajat în niciun fel pentru că nu ne-a informat în niciun fel în prealabil şi nu a primit niciun mandat", a subliniat vineri preşedintele francez Emmanuel Macron, la sfârşitul summitului NATO.

Cu o zi înainte, preşedintele finlandez Alexander Stubb declarase că nu vede "nicio utilitate să se discute cu regimurile autoritare", iar preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a adăugat că "nu este deloc de acord cu asta".

Mai mulţi oficiali UE, inclusiv cancelarul german Olaf Scholz şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, au subliniat ulterior că liderul ungar nu are un mandat oficial al UE pentru negocieri cu Rusia.

La sfârşitul summitului NATO de la Washington, ministrul de externe ungar Peter Szijjarto, în calitate de reprezentat al lui Orban care plecase mai devreme spre Florida, a stârnit rumoare după ce a acuzat partenerii NATO de standarde duble şi eşec în gestionarea situaţiei privind războiul Rusiei împotriva Ucrainei. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Orban s-a întâlnit cu Trump în Florida: "Am discutat despre pacea în Ucraina. Vestea bună a zilei: el va rezolva problema!"