Antena Meniu Search
x

Curs valutar

OPEC+ și-a menținut cotele de producție înainte de intrarea în vigoare a sancțiunilor occidentale asupra petrolului rusesc

Azi intră în vigoare noi sancţiuni ale Comisiei Europene împotriva Rusiei. Astfel, navele-cisternă nu vor mai avea voie să aducă şi să comercializeze țiței rusesc în Europa. Deşi rafinăriile de la noi s-au bazat până acum pe petrolul adus pe Marea Neagră din Rusia, reprezentanţii Ministerului Energiei, dar şi companiile petroliere dau asigurări că embargoul nu va duce la un deficit de carburanţi pe piaţa din România, rafinăriile având deja soluţii alternative. 

de Redactia Observator

la 05.12.2022 , 07:14

Extracţie petrol Azi intră în vigoare noi sancţiuni ale Comisiei Europene împotriva Rusiei - Profimedia

Tot azi, intră în vigoare şi preţul plafonat la 60 de dolari pe baril pentru petrolul rusesc. Mai exact, companiile de asigurări europene nu vor mai putea asigura vasele care transportă petrol rusesc care ar urma să fie vândut la un preț peste acel plafon. Toate măsurile ar trebui să-l lase pe Vladimir Putin cu mult mai puţini bani pentru finanţarea războiului din Ucraina. Experţii spun că, din februarie, de la începutul conflictului, Rusia a câștigat aproape 70 de miliarde de euro vânzând petrol clienților din Uniunea Europeană. 

OPEC+ a menţinut cotele de producţie înainte de intrarea în vigoare a embargoului

Statele din grupul OPEC+, ce reuneşte ţările Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) şi alţi zece producători, inclusiv Rusia, au decis duminică menţinerea cotelor de producţie, într-un context economic incert înaintea intrării în vigoare a unor noi sancţiuni ale UE şi G7 contra Rusiei, transmite AFP.

Articolul continuă după reclamă

Cotele de producţie vor fi astfel menţinute la nivelul convenit în octombrie, când statele OPEC+ au decis o reducere a extracţiei de petrol cu două milioane de barili pe zi, provocând nemulţumirea statelor occidentale, în special a SUA.

Cotaţiile petrolului Brent au oscilat în ultimele săptămâni în jurul a 80-85 de dolari barilul, mult sub cele de peste 130 de dolari la care se ajunse în luna martie, după declanşarea invaziei ruse în Ucraina. Următoarea întâlnire a OPEC+ este fixată pentru data de 4 iunie 2023, dar acest grup a precizat că s-ar putea reuni oricând ar fi nevoie dacă se impun ''măsuri suplimentare imediate''.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » OPEC+ și-a menținut cotele de producție înainte de intrarea în vigoare a sancțiunilor occidentale asupra petrolului rusesc