Oligarhul rus care s-a plâns că nu poate trăi cu 2.500 de lire pe lună la Londra, scos de pe lista sancţiunilor. S-a întors în Rusia
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a decis miercuri să îi elimine pe miliardarii ruşi Mihail Fridman şi Petr Aven de pe lista persoanelor sancţionate de Uniunea Europeană după ce Rusia a invadat Ucraina din 2022, relatează Reuters, citat de news.ro.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
"Tribunalul consideră că niciunul dintre motivele prezentate în actele iniţiale nu este suficient de bine fundamentat şi, prin urmare, includerea domnilor Aven şi Fridman pe listele în cauză nu a fost justificată", a precizat instanţa cu sediul la Luxemburg într-un comunicat. Fondurile şi resursele economice ale celor doi miliardari ruşi au fost îngheţate după ce Consiliul European a impus sancţiuni, în urma invaziei ruseşti.
Ambii sunt acţionari importanţi ai conglomeratului Alfa Group, care include cea mai mare bancă privată din Rusia, Alfa Bank, şi cel mai mare retailer alimentar, X5 Retail Group. Instanţa a decis că miliardarii nu ar fi trebuit să fie incluşi pe listă în perioada februarie 2022 - martie 2023.
O decizie a UE din martie 2023 a reintrodus măsurile restrictive pentru cei doi bărbaţi, care au depus un recurs separat împotriva acestei acţiuni. Instanţa a admis că este posibil ca UE să aibă motive pentru a stabili că Fridman şi Aven au legături strânse cu liderul rus Vladimir Putin, dar nu a demonstrat că cei doi au sprijinit acţiuni sau politici împotriva Ucrainei sau că au sprijinit financiar factorii decizionali din Federaţia Rusă.
Mihail Fridman a preferat să nu iasă în evidenţă de când Rusia a invadat Ucraina la 24 februarie 2022, dar la începutul conflictului declarase că acesta va dăuna ambelor state şi ceruse încetarea luptelor.
- Cine sunt "prinţii roşii", oligarhii pe care Vladimir Putin vrea să-i promoveze dacă va câştiga alegerile
- Roman Abramovici rămâne pe lista oligarhilor ruși sancționați de UE. Contestaţia lui, respinsă de Tribunalul...
- De ce nu au reușit sancțiunile occidentale să lovească cu adevărat în oligarhii ruşi. La ce averi au ajuns...
Lovitură pentru regimul de sancţiuni împotriva Rusiei
Potrivit Financial Times, hotărârea CJUE reprezintă o lovitură puternică pentru regimul de sancţiuni al UE împotriva Moscovei, care a vizat peste 1 700 de persoane şi peste 400 de entităţi, pe care le acuză că au sprijinit sau au permis invazia Ucrainei.
Hotărârea instanţei din Luxemburg este "foarte nefericită", a declarat un diplomat de rang înalt al UE, citat de Financial Times. Hotărârile CJUE pot fi atacate cu recurs.
Lista cu sute de ruşi supuşi sancţiunilor UE a fost întocmită rapid în zilele care au urmat invaziei la scară largă a lui Putin, iar unii oficiali de la Bruxelles au recunoscut în privat că dovezile au fost adesea adunate în grabă, bazându-se inclusiv pe ceea ce a scris presa.
Ce oligarhi au scăpat de sancţiuni
În septembrie anul trecut, au fost ridicate sancţiunile împotriva a trei oameni de afaceri ruşi mai puţin cunoscuţi, iar în martie, UE a renunţat la restricţiile impuse fondatorului companiei tehnologice Yandex, Arkadi Voloj. Acesta şi excentricul miliardar fintech Oleg Tinkov, care a câştigat anul trecut un apel împotriva sancţiunilor britanice, rămân singurii oameni de afaceri ruşi proeminenţi care au criticat vehement invazia lui Putin.
Fridman, care s-a născut în Ucraina, a calificat iniţial invazia drept o "tragedie" şi a declarat că războiul "nu poate fi niciodată un răspuns", dar a refuzat să se exprime mai ferm împotriva lui Putin, făcând aluzie la posibile represalii. Fridman s-a întors în Rusia în octombrie anul trecut, ceea ce, potrivit unor apropiaţi ai oligarhului, a arătat modul în care politica occidentală greşită de sancţiuni i-a împins pe magnaţi către Putin, în ciuda reticenţelor lor faţă de război, scrie Financial Times.
Oligarhii pot învinge sancţiunile fără a se opune Kremlinului
În loc să critice direct războiul, Fridman şi Aven i-au convins pe unii ruşi proeminenţi care se opun războiului să semneze scrisori de susţinere a ridicării sancţiunilor UE împotriva lor. Leonid Volkov, şeful de cabinet al regretatului lider al opoziţiei Aleksei Navalnîi, este unul dintre aceştia, deşi a declarat ulterior că regretă că a semnat scrisoarea.
Volkov a spus că hotărârea sa a fost "foarte, foarte proastă", deoarece a arătat că oligarhii pot învinge sancţiunile fără a se opune Kremlinului. "Fridman şi Aven nu au spus niciun cuvânt în public despre război şi nu au intrat în conflict cu Putin", a scris el pe reţelele sociale. "Ce semnal trimite tribunalul către Putin, prietenii săi şi oligarhii ruşi?" s-a întrebat apropiatul lui Navalnîi.
Alexandra Prokopenko, cercetătoare la Centrul Carnegie Rusia Eurasia din Berlin, care studiază elita Moscovei, spune că Kremlinul a încurajat oligarhii să conteste sancţiunile în instanţă în speranţa de a crea un precedent juridic. "Problema este că mecanismul sancţiunilor nu a fost transparent", a arătat ea.
UE ar fi putut obţine condamnări ale războiului din partea oamenilor de afaceri ruşi în schimbul scutirii de sancţiuni. "Dar, din moment ce există o decizie a instanţei, ei nu au niciun motiv să facă acest lucru", a explicast cercetătoarea.
Fridman s-a plâns că nu poate trăi cu 2.500 de lire pe lună, în Londra
Fridman a făcut milioane de dolari în Rusia în domeniul petrolului şi telecomunicaţiilor, al băncilor şi al comerţului cu amănuntul înainte de a ajunge la Londra, în urmă cu aproape un deceniu, unde, împreună cu partenerii săi, a înfiinţat grupul de investiţii LetterOne, cu sediul în Mayfair.
Marea Britanie şi UE i-au sancţionat pe Fridman şi Aven, precum şi pe partenerii lor Gherman Han şi Aleksei Kuzmicev, în primele săptămâni ale invaziei la scară largă a Rusiei în Ucraina, în 2022. Oligarhii au fost forţaţi să cedeze controlul asupra LetterOne şi au trecut la vânzarea participaţiilor lor la Alfa-Bank, cel mai mare activ al lor din Rusia.
Limitat la o alocaţie de cheltuieli de aproximativ 2.000 de lire sterline pe lună în conformitate cu sancţiunile britanice şi confruntat cu o anchetă a Agenţiei Naţionale pentru Criminalitate (NCA) din Marea Britanie, Fridman s-a luptat să plătească întreţinerea pentru Athlone House, conacul său de 65 de milioane de lire sterline pe care îl deţine în Highgate, în Marea Britanie.
Fridman, care are şi un paşaport israelian, s-a întors la Moscova la scurt timp după ce NCA a renunţat la ultima dintre cele trei acuzaţii care i se aduceau. El şi Aven, care deţine un paşaport leton şi locuieşte în Letonia, au refuzat să comenteze după decizia de miercuri a CJUE, precizează Financial Times.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰