Oficial al Apărării din Marea Britanie: "Grupul Wagner este aşteptat să trimită peste 1.000 de mercenari în Ucraina, inclusiv lideri superiori ai organizaţiei"
Renumitul grup militar privat rus Wagner s-a desfăşurat în estul Ucrainei, potrivit ataşatului de apărare al Regatului Unit la Washington, AVM Mick Smeath, transmite CNN, citat de news.ro.
Potrivit unui comunicat al ambasadei britanice, Smeath a spus: „Se aşteaptă să desfăşoare peste 1.000 de mercenari, inclusiv lideri superiori ai organizaţiei, pentru a întreprinde operaţiuni de luptă”. Smeath a adăugat: „Din cauza pierderilor grele şi a unei invazii în mare măsură blocate, Rusia a fost foarte probabil forţată să-şi modifice priorităţile personalului Wagner pentru Ucraina, în detrimentul operaţiunilor din Africa şi Siria”.
Marţea trecută, un înalt oficial american al apărării a declarat reporterilor că Grupul Wagner este „activ” în Ucraina. Peste 400 de mercenari din grupul paramilitar rus Wagner, apropiat Kremlinului, au fost trimişi - în urmă cu cinci săptămâni - în Ucraina să-l asasineze pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, dezvăluia în februarie cotidianul britanic The Times.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰