Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Occidentul îndeamnă Ucraina să negocieze cu Rusia, Zelenski vrea să continue lupta. Klitschko: "Duşmanii noştri fac totul pentru ca noi toţi să murim"

Consilierul prezidenţial american pentru securitate naţională, Jake Sullivan, a avut, în ultimele luni, convorbiri secrete cu oficialităţi de la Kremlin, potrivit presei din Statele Unite. Obiectivul discuţiilor, neconfirmate încă de Casa Albă, a fost reducerea riscului ca războiul din Ucraina să degenereze într-un conflict nuclear. Dezvăluirea vine după ce tot presa americană a scris că Statele Unite ar îndemna Ucraina la mai multă deschidere faţă de ideea unor negocieri cu Rusia. 

de Redactia Observator

la 07.11.2022 , 07:37

Consilierul prezidenţial Jake Sullivan ar fi discutat, între alţii, cu unul dintre oamenii de încredere ai lui Vladimir Putin, secretarul consiliului de securitate Nikolai Patruşev, scrie Wall Street Journal.

Sullivan a făcut vineri o vizită neanunţată în prealabil la Kiev, unde preşedintele Zelenski l-a decorat cu o înaltă distincţie ucraineană. A condamnat acţiunile Rusiei şi a promis sprijin pentru Ucraina. Totuşi, pentru preşedintele ucrainean, în acest moment nu poate fi vorba de dialog, ci de continuarea luptei.  

Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei: Trebuie să rezistăm iernii care vine, iar la primăvară să fim şi mai puternici decât acum, şi mai bine pregătiţi pentru eliberarea întregului nostru teritoriu. 

Vezi și

Volodimir Zelenski a avertizat că Rusia ar putea lansa o nouă serie de atacuri asupra infrastructurii energetice a ţării. 4,5 milioane de ucraineni sunt deja lipsiţi de curent electric, mai ales la Kiev şi în împrejurimi. Oficialităţile ucrainene se pregătesc pentru cel mai rău scenariu: întreruperea totală a alimentării cu energie electrică în capitală. 

Pe acelaşi subiect

Vitali Klitschko, primarul Kievului: Duşmanii noştri fac totul pentru ca oraşul să rămână fără căldură, electricitate şi apă şi, în general, pentru ca noi toţi să murim. Aceasta este misiunea lor. Nu excludem nimic, suntem pregătiţi pentru orice scenariu. 

New York Times a scris că s-ar face şi planuri pentru evacuarea tuturor celor trei milioane de locuitori din Kiev, în cazul unei asemenea crize. Dar şeful direcţiei de securitate a capitalei spune că deocamdată nu e cazul.

Herson a fost învăluit în beznă

Ieri, şi cel mai mare oraş ucrainean ocupat de ruşi, Herson, a fost învăluit în beznă, după avaria unei reţele de înaltă tensiune pentru care cele două părţi se acuză reciproc. După ce au evacuat din Herson zeci de mii de civili, ruşii se străduiesc să-i îndepărteze şi pe cei care au mai rămas. Aceştia au primit pe telefoane un mesaj care-i îndemna să plece imediat pe malul opus al Niprului, deoarece armata ucraineană s-ar pregăti să atace oraşul. 

Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei: Cu siguranţă, îi vom alunga pe ocupanţi şi vom garanta siguranţa tuturor oraşelor noastre, tuturor comunităţilor noastre.

Rusia continuă să-i acuze pe ucraineni că atacă obiective civile cu rachete lansate de sistemele HIMARS, furnizate de Statele Unite. O asemenea rachetă ar fi lovit barajul de la Nova Kahovka, de pe Nipru, în amonte de Herson. Cele două ţări s-au acuzat reciproc, în ultimele săptămâni, că ar plănui distrugerea barajului, ceea ce ar provoca inundaţii catastrofale. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Occidentul îndeamnă Ucraina să negocieze cu Rusia, Zelenski vrea să continue lupta. Klitschko: "Duşmanii noştri fac totul pentru ca noi toţi să murim"