Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Occidentul impune noi sancţiuni Moscovei, la un an de război în Ucraina. UE şi SUA lovesc în economia Rusiei

Noul pachet de sancţiuni impus Rusiei de UE la un an de la începutul războiul în Ucraina vizează 121 de persoane şi entităţi, inclusiv producători iranieni de drone, în timp ce Statele Unite au adoptat la rândul lor un nou set de sancţiuni împotriva Rusiei, acesta incluzând şi intermediari europeni, relatează AFP.

de Redactia Observator

la 25.02.2023 , 16:53

Vladimir Putin UE şi SUA lovesc în economia Rusiei - Profimedia

Adoptat vineri, al zecelea pachet de sancţiuni al UE după începerea războiului în Ucraina cuprinde "sancţiunile de cea mai mare anvergură adoptate vreodată", a indicat sâmbătă într-un comunicat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Sunt astfel vizate 96 de entităţi ruseşti suplimentare (companii sau agenţii de stat), inclusiv trei bănci ruseşti. Sunt de asemenea vizate şapte entităţi iraniene, toate reprezentând producători de drone folosite de Rusia pentru a lovi ţinte în Ucraina.

Un an de război în Ucraina. UE impune sancţiuni de anvergură Rusiei

De asemenea, interdicţia exportului de produse industriale europene către Rusia a fost extinsă către noi bunuri cu dublă întrebuinţare (civilă şi militară), precum componentele electronice, vehiculele specializate, piesele mecanice, piesele de schimb pentru motoarele de avion, antenele, macaralele, materiile prime constituite din pământuri rare, circuitele electronice şi camerele cu termoviziune. Importurile anuale ale Rusiei de astfel de produse însumează circa 11 miliarde de euro, relatează Agerpres.

Articolul continuă după reclamă

O prevedere a acestor noi sancţiuni obligă statele UE să îmbunătăţească raportarea activelor ruseşti îngheţate în urma pachetelor anterioare de sancţiuni. În urma acestor sancţiuni impuse Rusiei, active în valoare de aproape 19 miliarde de euro ale oligarhilor ruşi au fost îngheţate în UE, iar statele occidentale şi partenerii lor din G7 (UE, SUA, Regatul Unit, Canada şi Japonia) au blocat accesul Rusiei la circa 300 de miliarde de dolari din rezervele sale valutare sau în aur, măsură descrisă de Moscova drept un ''furt''.

Pe acelaşi subiect

Bruxellesul caută acum o bază legală pentru confiscarea activelor ruseşti îngheţate şi folosirea acestor fonduri pentru reconstrucţia Ucrainei.

În noul pachet de sancţiuni europene au fost luate noi măsuri şi împotriva unor entităţi ale mass-media ruse. Astfel, au fost suspendate licenţele birourilor în limba arabă ale posturilor Russia Today şi Sputnik, posturi deja interzise în UE.

SUA anunţă un nou pachet de sancţiuni

Washingtonul a anunţat la rândul său vineri un nou set de sancţiuni contra Rusiei, ce vizează responsabili politici, companii de semiconductori, dar şi intermediari europeni acuzaţi că au contribuit la ocolirea sancţiunilor precedente impuse Moscovei după declanşarea războiului. Aceasta este "una dintre cele mai importante acţiuni în materie de sancţiuni" de la începutul războiului, notează, tot într-un comunicat, Departamentul american al Trezoreriei.

Noul pachet de sancţiuni impus de SUA vizează, printre alte entităţi, companii şi persoane ce activează în sectoare economice precum metalurgia, mineritul, producţia de echipamente militare sau de semiconductori. Pe lista de sancţiuni a SUA au fost adăugate şi aproximativ 30 de persoane şi companii europene, din Elveţia, Italia, Germania, Malta şi Bulgaria, acuzate că au contribuit la eludarea sancţiunilor prin livrarea de echipamente militare Rusiei. Activele deţinute în SUA de aceste persoane şi companii vor fi îngheţate. Mai mult, după ce a inclus deja marile bănci ruseşti pe lista cu sancţiuni, Trezoreria SUA a completat acum lista cu încă vreo zece instituţii financiare ruseşti.

UE şi SUA lovesc în economia Rusiei

Sancţiunile europene şi americane urmăresc să lovească economia Rusiei ca represalii pentru războiul pornit contra Ucrainei, să-i diminueze capacitatea de a-şi finanţa armata şi de a produce echipamente militare.

Potrivit Fondului Monetar Internaţional (FMI), sub efectul sancţiunilor internaţionale PIB-ul Rusiei a scăzut anul trecut cu 2,2%, dar şi-ar putea reveni anul acesta.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Occidentul impune noi sancţiuni Moscovei, la un an de război în Ucraina. UE şi SUA lovesc în economia Rusiei