"Oamenii au o particularitate: mor". Reacţie cinică a şefului Serviciului de Informaţii Externe al Rusiei, după decesul lui Navalnîi
Serghei Narîşkin, şeful Serviciului de Informaţii Externe al Rusiei, a avut o reacţie destul de cinică atunci când a fost întrebat desprea moartea lui Alexei Navalnîi. Şeful spionilor ruşi a declarat că fostul disident a murit "de moarte bună".
"Nu cred că a fost vorba de vreun plan special, dar, din păcate, oamenii au o particularitate: mai devreme sau mai târziu viața se termină, mor. Navalnîi a murit de moarte naturală, da", a declarat Serghei Narîşkin, potrivit presei ruse, citată de Reuters.
Autorităţile ruse susţin că n-au nicio implicare în acest caz
Reacţia lui Narîşkin a venit ca urmare a întrebării unui jurnalist rus despre posibila implicare a unor forţe din Occident în moartea lui Navalnîi. Narîşkin a evitat un răspuns direct, dar a precizat că modul în care oamenii din Occident au reacţionat după moartea fostului opozant e "revoltătoare". "Desigur, este destul de revoltător când în Occident 'se execută dansuri satanice' în jurul sicriului lui Navalnîi. Este imoral, josnic și lipsit de etică. Ce altceva ar mai fi de spus? A fost total previzibil", a mai precizat Narîşkin.
Alexei Navalnîi, cel mai vocal opozant al preşedintelui rus Vladmir Putin, a murit luna trecută la vârsta de 47 de ani. Navalnîi era încarcerat într-un penitenciar situat în apropierea Cercului Polar. Susţinătorii săi au convingerea că Navalnîi a fost ucis, dar autorităţile ruse afirmă răspicat că nu au nicio implicare în acest caz, iar decesul a survenit in cauze naturale.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰