Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Oameni călcaţi în picioare, haos şi disperare, lângă aeroportul din Kabul. Americanii sunt în alertă pentru posibile atacuri teroriste în zonă

Oameni călcaţi în picioare, focuri de avertisment şi disperare. Scene dramatice se derulează pe aeroportul din Kabul. Cei care nu apucă un loc în zborurile de evacuare îşi dau copiii străinilor sau îi aruncă direct în braţele soldaţilor. Din fericire, ultimul cetățean român care a solicitat sprijin pentru repatriere a ajuns azi în siguranță pe Aeroportul din Islamabad.

de Ana Constantin

la 22.08.2021 , 21:11

Haosul şi disperarea au preluat controlul la zidurile aeroportului din Kabul. Sunt scene sfâşietoare. 7 oameni au murit doar în ultimele ore. 20 - în ultima săptămână. Călcaţi în picioare şi asfixiaţi de mulţimea cuprinsă de teroare. 

Soldaţii fac apeluri disperate la calm, dar sunt depăşiţi de situaţie. Este una dintre cele mai dificile evacuări din istorie.  

Joe Biden, preşedintele SUA: Nu pot să garantez care va fi deznodământul. Vom face totul, totul ca să ne evacuăm în siguranţă aliaţii afgani, partenerii şi cetăţenii afgani care ar putea fi luaţi în ţintă de talibani din cauza asocierii cu Statele Unite.

Vezi și

Alertă teroristă în zona aeroportului din Kabul

Pe acelaşi subiect

Disperate, femeile îşi aruncă copiii peste gardul de sârmă ghimpată în braţele militarilor. Un bebeluş este în drum spre Norvegia. Ambasada a promis că va face tot posibilul să îi aducă şi părinţii. 

Acuzat de gestionarea dezastruoasă a retragerii din Afganistan, Joe Biden se va adresa, din nou, naţiunii. Ar putea cere ajutorul aviaţiei civile pentru evacuarea refugiaţilor afgani. Sunt zeci de mii de oameni care aşteaptă de zile întregi sub soarele arzător şi se roagă ca numele lor să fie următorul strigat. 

Lucrurile sunt îngreunate şi mai mult de o alertă teroristă. Ambasada Statelor Unite face apel la americani să evite zona aeroportului, vizată de posibile atacuri kamikaze ale ISIS.

Ameninţarea este una reală şi pentru talibanii care au creat posturi de control pe toate străzile. Toate maşinile sunt oprite şi controlate.

Cel puţin 10 mii de afgani au fost scoşi din ţară zilele acestea în avioanele trimise de SUA, Marea Britanie, Italia sau Germania. 31 august este data limită pentru încheierea evacuării. 

De teama valului de refugiaţi, Grecia a construit un gard de 40 de kilometri la graniţa cu Turcia şi a ridicat drone de supraveghere. 

Ana Constantin Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Pentru alegerile parlamentare, vă organizați programul astfel încât să vă asigurați că mergeți la vot?
Observator » Ştiri externe » Oameni călcaţi în picioare, haos şi disperare, lângă aeroportul din Kabul. Americanii sunt în alertă pentru posibile atacuri teroriste în zonă