Antena Meniu Search
x

Curs valutar

O zi de război împotriva Hamas costă 246 de milioane de dolari, afirmă ministrul israelian de Finanţe. "Nu avem timp să respirăm"

Război Israel - Hamas. Ministrul de finanţe al Israelului, Bezalel Smotrich, a declarat miercuri că o zi de război costă Israelul un miliard de şekeli, adică 246 milioane de dolari, scrie Agerpres.

de Redactia Observator

la 25.10.2023 , 12:56

O zi de război împotriva Hamas costă 246 de milioane de dolari, afirmă ministrul israelian de Finanţe. "Nu avem timp să respirăm" O zi de război împotriva Hamas costă 246 de milioane de dolari, afirmă ministrul israelian de Finanţe. "Nu avem timp să respirăm" - Facebook

Într-o emisiune la postul de radio al armatei, Smotrich a recunoscut totodată că încă nu are o evaluare cu privire la costurile indirecte ale războiului asupra economiei israeliene, parţial paralizată de mobilizarea în masă a rezerviştilor armatei israeliene şi de lansările intense cu rachete dinspre partea palestiniană.

În acest context, Smotrich a apreciat că bugetul naţional pentru perioada 2023-2024 "nu mai este relevant" şi va suferi amendamente. Însă Smotrich nu a părut să fie îngrijorat de estimarea S&P Global privind retrogradarea perspectivelor Israelului de la "stabil" la "negativ".

De altfel, Smotrich a descris drept "alarmistă" revizuirea în scădere de către S&P de la "stabil" la "negativ" şi a spus că nu anticipează deficite israeliene majore, în pofida crizei.

Articolul continuă după reclamă

El l-a felicitat pe guvernatorul Băncii Naţionale a Israelului, Amir Yaron, care urma să se retragă din funcţie, dar care şi-a prelungit mandatul în contextul crizei, salutând decizia acestuia de a-şi "depăşi limitele". Însă Smotrich nu a precizat dacă Yaron va fi menţinut oficial în funcţie. "Nu avem timp să respirăm, prin urmare nu ne preocupăm acum de astfel de probleme", a spus el. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Vi se pare prea scumpă mobila românească?
Observator » Ştiri externe » O zi de război împotriva Hamas costă 246 de milioane de dolari, afirmă ministrul israelian de Finanţe. "Nu avem timp să respirăm"