Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video O tehnică de asasinat a KGB l-ar fi ucis pe Alexei Navalnîi. Un singur pumn poate provoca decesul pe loc

O tehnică de asasinat de pe vremea KGB-ului l-ar fi ucis pe Alexei Navalnîi, cred disidenţii ruşi, care spun că au şi dovezi. Între timp, România s-a alăturat ţărilor care cer o anchetă internaţională. Ambasadorul Rusiei la Bucureşti a fost convocat la ministerul nostru de Externe pentru explicaţii. 

de Redactia Observator

la 21.02.2024 , 21:34

O organizaţie a dizidenţilor din Rusia susţine că Alexei Navalnîi a fost ucis cu un singur pumn, direct în inimă - o metodă făcută celebră de KGB. Suspiciunile au apărut după ce un paramedic a văzut vânătăi pe corpul celui mai cunoscut oponent al lui Putin. Mama lui Navalnîi a depus plângere oficială pentru a-i fi înapoiat trupul, iar cazul va ajunge la tribunal luna viitoare. 

  • Rishi Sunak, premierul Marii Britanii: A murit pentru o cauză căreia și-a dedicat toată viața: libertatea. Faptul că s-a întors acasă știind că Putin încercase deja să-l omoare a fost unul dintre cele mai curajoase acte ale vremurilor noastre.

Un activist britanic, prieten cu Navalnîi, avertizează că moartea disidentului ar putea fi începutul sfârşitului pentru încă 12 opozanţi ai lui Putin: "Uciderea lui Alexei Navalnîi a arătat că Putin și-a pierdut orice reținere și că se va lansa într-o serie de asasinate internaționale, inclusiv împotriva tuturor dușmanilor săi din Marea Britanie".

Vezi și

Soarta lui Alexei Navalnîi putea fi alta dacă reuşea un plan nebunesc

Pe acelaşi subiect

Militanţi din Corpul Voluntarilor Ruşi, care luptă alături de Ucraina, au vrut să atace convoiul care îl ducea pe disident la închisoarea din Siberia. Complotul a eşuat, însă, pentru că serviciile secrete au aflat despre el.

Acum, Rusia va primi noi sancţiuni. Uniunea Europeană va impune al 13-lea pachet de măsuri economice, iar Marea Britanie a sechestrat bunurile din Regat, aflate în proprietatea directorilor de la închisoarea în care a murit oponentul lui Putin. Nici Statele Unite nu stau degeaba.

  • Joe Biden, preşedintele SUA: V-am spus că vom anunţa sancţiuni a adresa Rusiei. Vom anunţa un pachet major (de sancţiuni) vineri. 
  • Rishi Sunak, premierul Marii Britanii: Alături de aliaţii noştri, luăm în considerare toate opţiunile pentru a trage Rusia şi pe Putin la răspundere. 

Vladimir Putin pare, însă, tot mai binedispus

A decorat soldaţii implicaţi în campania din Ucraina şi a lăudat condiţiile de care se bucură prizonierii luaţi de Rusia. 

  • Vladimir Putin, președintele Rusiei: În ceea ce privește prizonierii, trebuie să acționăm în strictă conformitate cu anumite documente juridice internaționale și convenții internaționale. Ei bine, mereu am procedat așa, știu că i-am tratat cu demnitate.

În Statele Unite, Donald Trump s-a folosit de moartea lui Navalnîi - a scris într-o postare că procesele penale împotriva lui sunt o persecuţie politică, la fel ca în Rusia. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » O tehnică de asasinat a KGB l-ar fi ucis pe Alexei Navalnîi. Un singur pumn poate provoca decesul pe loc