Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video O rachetă SpaceX cu 3 astronauți a plecat spre Stația Spațială Internațională (ISS)

O rachetă a companiei SpaceX, care are la bord un echipaj format din doi astronauţi americani, un cosmonaut rus şi un astronaut din Emiratele Arabe Unite, a fost lansată joi de la Centrul Spaţial Kennedy al NASA din Florida într-o misiune spre Staţia Spaţială Internaţională (ISS), după ce decolarea a fost anulată luni în ultimul moment, transmite Agerpres.

de Redactia Observator

la 02.03.2023 , 10:13

Lansarea rachetei Falcon 9 a SpaceX a avut loc la ora locală 00:34 (05:34 GMT). "Lansarea (misiunii) #Crew6 a avut loc pe 2 martie, la ora 00:34 (pe coasta de est a SUA, 05:34 GMT), luminând cerul în timp ce echipajul a ajuns pe orbită la bordul capsulei Dragon Endeavour a @SpaceX", a declarat agenţia spaţială americană pe Twitter.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Articolul continuă după reclamă

Capsula Dragon în care se află cei patru membri ai echipajului urmează să andocheze la ISS vineri, la ora locală 1:17 (6:17 GMT), după un zbor de puţin peste 24 de ore. Astronauţii vor rămâne la bordul ISS timp de aproximativ şase luni.

Pe acelaşi subiect

Lansarea rachetei SpaceX fusese anulată în ultimul moment

Luni, decolarea rachetei Space X a fost anulată în ultimul moment din cauza unei probleme tehnice. "Lansarea #Crew6 de astăzi (luni) a fost anulată din cauza unei probleme la sistemele de la sol", a scris NASA pe Twitter.

Echipajul Crew-6 este compus din americanii Stephen Bowen şi Warren Hoburg, rusul Andrei Fediaev şi sauditul Sultan Al-Neyadi. Crew-6 va înlocui echipajul Crew-5 (doi americani, un rus şi un japonez), care a sosit în octombrie 2022 la bordul ISS. După câteva zile petrecute alături de noii lor colegi, echipajul din misiunea Crew-5 va reveni pe Pământ.

La bordul ISS se află, de asemenea, alţi trei pasageri (doi ruşi şi un american), care au sosit la bordul unei capsule Soiuz. Aceasta din urmă a suferit o scurgere în decembrie anul trecut, ceea ce a făcut riscantă revenirea lor pe Pământ. Agenţia spaţială rusă Roscosmos a trimis o capsulă de salvare, care s-a conectat în siguranţă la ISS în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică.

Misiunea Crew-6 transportă cel de-al şaselea echipaj ISS de lungă durată al NASA la bordul SpaceX de la momentul la care compania miliardarului Elon Musk, cu sediul în California, a început să trimită astronauţi pe orbita terestră, în mai 2020.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » O rachetă SpaceX cu 3 astronauți a plecat spre Stația Spațială Internațională (ISS)