Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video O nouă rundă de negocieri între Rusia şi Ucraina va avea loc joi dimineaţă. În ce condiţii ar renunţa Vladimir Putin la ofensivă

Urmează ore decisive pentru Ucraina. O a doua rundă de negocieri cu Rusia ar urma să aibă loc mâine dimineaţă. Ştim și ce vrea Putin în schimbul păcii. Ca lumea întreagă să recunoască peninsula Crimea ca parte a Rusiei, iar Ucraina să nu fie primită vreodată în NATO. Chiar înainte de aceste negocieri, Organizaţia Naţiunilor Unite a adoptat o rezoluţie prin care îi cere Rusiei să oprească războiul şi să îşi retragă trupele din Ucraina. Cuba, Coreea de Nord, Siria şi Belarus au ţinut partea Rusiei şi s-au opus rezoluţiei.  

de Redactia Observator

la 02.03.2022 , 22:16

Ruşii sunt cei care au ajuns primii la locul discuţiilor, ca şi data trecută, când chiar s-au plâns că ucrainenii au întârziat. Este însă doar un exerciţiu de imagine, cred analiştii, pe care îl face Kremlinul, pentru a arăta lumii întregi că îşi dau tot interesul pentru a găsi o soluţie paşnică. 

Dmitry Peskov: Delegaţia noastră va fi acolo şi îi va aştepta pe negociatorii ucraineni. Delegaţia noastră este pregătitiă să continue discuţiile.  

Dă asigurări purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin. Numai că ruşii pun  pretenţii greu de acceptat şi nu sunt dispuşi să facă vreo concesie.  Vladimir Putin vrea ca toată lumea să recunoască faptul că peninsula Crimeea este a lui, deşi a anexat-o ilegal în 2014. Şi mai vrea ca Ucraina să nu fie primită niciodată în NATO.  

Vezi și

Dmytro Kuleba: Pretenţiile Rusiei râmân aceleaşi anunţate de Putin în discursul lui de dinainte să înceapă războiul, în care practic a declarat război. Noi suntem pregătiţi pentru discuţii, pentru diplomaţie, dar nu suntem pregătiţi să acceptăm ultimatumurile ruşilor. 

Pe acelaşi subiect

Aşa că nimeni nu are prea mari speranţe nici de la cea de-a doua rundă de negocieri.  

Pentru ucraineni, cel mai important lucru este să îi convingă pe ruşi să nu îi mai bombardeze. Retragerea trupelor de la graniţă şi alte garanţii de secuitate sunt şi ele pe masa discuţiilor. 

Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei: Toată lumea trebuie să înceteze luptele şi să se întoarcă la situaţia de dinainte de începutul invaziei.

Cel mai mare fotbalist al Ucrainei din toate timpurile face şi el apel la pace. 

Andrei Şevchenko: Vă cer de pe San Siro să sprijiniţi pacea în Ucraina. Ucrainenii vor pace, pentru că pacea nu are frontiere, pentru că ceea ce ne uneşte trebuie să fie mai puternic decât ceea ne divizează.  Haideţi să oprim împreună războiul. Vă îmbratişez pe toţi.  

Prima rundă de negocieri de luni nu a reuşit să îi înduplece pe ruşi să oprească uciderea civililor. Sunt sute de victime, morţi şi răniţi, numei în ultimele 36 de ore, după ce militarii lui Vladimir Putin au bombardat fără milă, Kiev şi Harkov, cele mai mari oraşe ale Ucrainei. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » O nouă rundă de negocieri între Rusia şi Ucraina va avea loc joi dimineaţă. În ce condiţii ar renunţa Vladimir Putin la ofensivă