Antena Meniu Search
x

Curs valutar

NY Times, Washington Post si Wall Street Journal îi cer lui Biden să renunțe la cursa prezidențială: "A picat propriul test"

Consiliul editorial al prestigiosului cotidian american The New York Times i-a cerut, vineri, preşedintelui Joe Biden să se retragă din cursa pentru Casa Albă, după dezbaterea sa dezastruoasă cu Donald Trump din ziua precedentă. Şi analiştii politici de la publicaţiile Washington Post şi Wall Street Journal au scris articole în care au arătat, indirect, că Biden pune în pericol democrația americană.

de Redactia Observator

la 29.06.2024 , 09:36

The New York Times îi cere lui Joe Biden să renunțe la cursa prezidențială, după dezbaterea cu Trump: "A picat propriul său test" The New York Times îi cere lui Joe Biden să renunțe la cursa prezidențială, după dezbaterea cu Trump: "A picat propriul său test" - Profimedia Images

Într-un editorial publicat vineri seara şi intitulat "Pentru a servi ţara, preşedintele Biden trebuie să părăsească cursa" pentru Casa Albă, The New York Times l-a descris pe Joe Biden drept "umbra unui lider", după ce preşedintele în vârstă de 81 de ani "a picat propriul său test".

De nerecunoscut, Joe Biden a înghiţit cuvinte, nu a terminat anumite propoziţii şi a privit în gol în timpul duelului televizat de joi cu predecesorul său republican. "Domnul Biden a fost un preşedinte admirabil. Sub conducerea sa, naţiunea a prosperat şi a început să abordeze o serie de provocări pe termen lung, iar rănile deschise de Trump au început să se închidă. Dar cel mai mare serviciu public pe care Biden l-ar putea face astăzi ar fi să anunţe că nu va candida la realegere", a scris New York Times.

Comitetul său editorial este format din editorialişti de renume şi reflectă valorile acestei publicaţii. Membri ai Partidului Democrat au pus, de asemenea, la îndoială capacitatea lui Biden de a-şi asuma un nou mandat, ceea ce a declanşat o furtună în interiorul partidului, dar Joe Biden i-a asigurat vineri că poate "face treaba", primind în acest proces sprijinul a doi dintre predecesorii săi, Barack Obama şi Bill Clinton.

Articolul continuă după reclamă

WSJ: A fost cu adevărat dureros pentru Statele Unite

Pe acelaşi subiect

Editorialiştii Wall Street Journal au reacţionat după dezbaterea dintre Joe Biden şi Donald Trump şi au cerut Partidului Democrat să pună binele țării înaintea intereselor proprii. Totodată WSJ lasă de înţeles că Biden, concurând fără şanse de a câştiga în faţa lui Trump, pune democraţia americană în pericol. "A fost cu adevărat dureros pentru Statele Unite. Performanța președintelui Biden în dezbaterea de joi seară a fost șocant de slabă și a arătat prea clar că acesta nu mai este adecvat pentru încă patru ani în funcție. Pentru binele țării, mai mult decât pentru cel al partidul lor, democrații trebuie să ia în considerare înlocuirea sa în cursa prezidențială.

Acesta nu este un gând partizan; este unul patriotic. Democrații din toată țara au spus același lucru în privat, iar unii dintre ei chiar la televizor. Domnul Biden a pierdut dezbaterea în primele 10 minute, deoarece nu a reușit să vorbească clar, a făcut-o cu o voce slabă și uneori nu a putut duce în mod coerent o propoziție până la capăt. Niciun american nu ar putea să-și dorească ca el să se confrunte cu Putin sau Xi Jinping. (…) În mod clar, a fost un act egoist pentru Joe Biden să candideze pentru un al doilea mandat. Democrații chiar au crezut că pot ascunde de public declinul acestuia?”

The Washington Post: A eșuat să respingă minciunile aruncate de Trump

Şi analiştii politici de la The Washington Post au reacţionat. Boardul editorial a publicat un articol în care îi cer voalat lui Joe Biden să se retragă din cursă şi arată că performanța sa "ridică semne de întrebare legitime dacă acesta mai poate îndeplini pentru încă patru ani cea mai grea slujbă din lume". 

“Dacă dl Biden reușește să transmită cu succes ștafeta unui alt candidat, el va rămâne în memoria publică (....) un președinte care a scos țara din pandemia de Covid, a adus-o spre normalitate după insurecția din 6 ianuarie 2021, a unit Occidentul pentru a apăra Ucraina împotriva invaziei Rusiei și a pus în lege planuri naționale ambițioase privind clima și relansarea industriei. Dacă Biden ține de această candidatură și pierde alegerile din toamnă riscă lase o moştenire similară cu cea a judecătoarei Ruth Bader Ginsburg, al cărei refuz de a se retrage de la Curtea Supremă în timpul mandatului lui Barack Obama a dus direct la răsturnarea sentinței Roe vs. Wade, privind dreptul la avort. Mai rău, țara se va confrunta cu consecințele unui al doilea mandat Trump".

Biden le-a răspuns criticilor

"Ştiu că nu sunt un om tânăr. Oameni buni, nu mai merg la fel de uşor ca înainte. Nu mai vorbesc la fel ca înainte. Nu mai dezbat la fel de bine ca înainte. Dar ştiu cum să spun adevărul", spune Joe Biden. În faţa susţinătorilor, Biden a răspuns valului de critici care i-au fost aduse după dezbatere. A recunoscut că nu a fost în formă atunci când s-a duelat cu Trump. Actualul lider de la Casa Albă nu a ratat ocazia de a-l ataca din nou pe contracandidatul său republican.

"Nu ştiu ce aţi făcut voi aseară, dar eu am petrecut 90 de minute pe o scenă şi am dezbătut un tip care are morala unui motan vagabond. L-aţi văzut pe Trump aseară? Cred că a stabilit un nou record pentru cele mai multe minciuni spuse într-o singură dezbatere".

Însă, în ciuda criticilor, liderul democrat nici nu se gândeşte să părăsească cursa pentru fotoliul de preşedinte. "Vă dau cuvântul meu, nu aș candida din nou dacă nu aș crede din toată inima și din tot sufletul că pot face acest lucru pentru că, sincer, miza este prea mare. Mizele sunt prea mari".

Potrivit presei americane, în Partidul Democrat acum se caută cu disperare un înlocuitor. Pentru asta însă este nevoie ca Joe Biden să-şi anunţe retragerea. Candidatul pe care şi l-ar fi dorit democraţii este Michelle Obama, dar fosta primă doamnă nu vrea să candideze. Printre cele mai vehiculate nume sunt Kamala Harris, actuala vicepreşedintă şi Gavin Newsom, guvernatorul Californiei. A doua şi ultima dezbatere este programată pe 10 septembrie.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » NY Times, Washington Post si Wall Street Journal îi cer lui Biden să renunțe la cursa prezidențială: "A picat propriul test"