"Nu condamn statul austriac, te condamn pe tine și șarlatanii din jurul tău." Românii au "bombardat" cu comentarii pagina cancelarului Karl Nehamer
În acest moment, aderarea României la spațiul Schengen depinde de decizia Austriei, cancelarul acestei declarând de mai multe ori că țara noastră nu își protejează frontierele și permite imigranților ilegali să ajungă în centrul continentului. În ultimele zile, Karl Nehamer a fost vizat de mesajele politicienilor români, dar și de un val fără precedent de comentarii din partea conaționalilor noștri la toate postările pe care acesta le face pe Facebook.
Mai exact, în ultimele zile, pagina de Facebook a cancelarului austriac a fost inundată de mesaje din partea românilor, mulți dintre aceștia cerându-i să-și schimbe poziția cu privire la adresa aderării țării noastre, dar și o serie de comentarii extrem de dure cu privire la relația dintre Austria și România, dar și la adresa relației dintre Austria și Rusia.
"Am privit întotdeauna țările occidentale ale UE ca modele ale unor democrații autentice. Austria se dovedește a fi o țară coruptă la un nivel inimaginabil. Este absolut incredibil cât de departe și-a înfipt Rusia ghearele în Uniunea Europeană. Poziția dumneavoastră față de România nu are nicio logică. Austria este cel de-al treilea investitor extern din România, dar consideră că România este o țară nesigură. Cum se poate asta??? Judecând cum evoluează lucrurile în ultimii ani în Ungaria și Austria, se pare că păstrarea valorilor europene se află în sud-estul Europei. Să începem cu România! Integritatea politică a Austriei s-a dus!!! Puteți să vă numiți #Russtria de astăzi", a scris o româncă pe pagina cancelarului.
"Nu condamn statul austriac, te condamn pe tine și șarlatanii din jurul tău. Umblați cu șantaj, va doriți sa aveți acces la resursele României, faci jocul lui Putin , te comporți ca un șarlatan. Vei fi hulit pentru mulți ani . Meritați blocaje pentru toate firmele ce desfășoară activități în România. Sper ca poliția de frontieră și vameșii de la punctele de frontiera din zonele de ieșire din România spre Europa sa își facă meseria vericand cu răbdare și calm toate camioanele ce părăsesc România ...indiferent de durata întârzierilor și rândurile la punctele de frontiera. Sunt multe variante în care românii sa își facă datoria și sa nu mai favorizeze firmele Austriece din România."
Un alt român, i-a transmis un mesaj mult mai dur, acuzând legăturile puternice dintre Viena și Moscova: "Pune steagul Rusiei nu al U.E, putinistule plătit de ruși!".
- România și Bulgaria vor fi lăsate pe dinafară cel puțin încă 6 luni. Croația va primi vot pozitiv - surse...
- Bode, înainte de Consiliul JAI: În cel mai optimist scenariu, un vot pozitiv astăzi și ridicarea frontierelor...
- Ziua Z pentru aderarea României la Schengen. Suspans și controverse în așteptarea deciziei finale
Alt comentator a considerat că argumentele lui karl Nehamer legate de imigranții care trec prin țara noastră nu sunt justificate și a cerut o boicotare a companiilor austriece care operează în România: "De ce să refuzi ca România să intre în Schengen?????? Ce treabă are România cu cei 75.000 de emigranți? “Acești imigranți nu au venit în Europa via România! Afară cu Omv, Erste, Raiffeisen, Vienna Insurance Group, săpați! Ieșiți din România!!!!!!!!!!!!!!"
Alte comentarii au condamnat opoziția cancelarului și au cerut ca mașinile din Austria să fie ținute cât mai mult în vămi: "Decizia lor de a vota împotriva aderării României la Schengen ne arată adevărata față a Austriei. Suntem buni pentru voi doar dacă folosiți resursele noastre la prețuri foarte accesibile, altfel vă doare la bască! Fiecare mașină din Austria ar trebui să stea în vamă câteva ore de acum încolo să vedeți cum este! Rușine să vă fie pentru această decizie!".
Printre printre comentariile lăsate de români pe pagina lui Karl Nehamer se numără și o serie de mesaje care fac apel la valorile europene: "Fiți corect referitor la acceptarea României în spațiul Schengen! Votul Austriei poate însemna un îndemn către unitate și recunoașterea eforturilor depuse de către români și România. Haideți să arătăm că în Uniunea Europeană este vorba despre unitate înainte de toate!"
"Dl. Karl Nehammer Am apărat granița României și a UE 27, 6 ani la cel mai înalt nivel în cadrul Poliției de Frontieră… În acest context, vă rog din suflet și vă implor să nu vă opuneți intrării României în Spațiul Schengen… Prin decizia dvs. de azi pozitivă, puteți intra în istorie ca un om bun și drept alături poporul român!"
Mesajele prin care utilizatorii de Facebook i-au cerut cancelarului să-și schimbe poziția nu au venit doar din partea românilor, un britanic a condamnat chiar argumentele pe care politicianul le-a adus împotriva aderării României la Schengen: "Lucrul amuzant este că Croația pe care o susțineți pentru Schengen este, de asemenea, între România și Austria. Dacă Croația „protejează” atât de bine granițele, atunci toți au trecut prin Ungaria? Dacă da, de ce Ungaria nu i-a oprit așa cum ar fi trebuit? De ce dați vina pe România pentru ceva ce toți ceilalți sunt implicați?".
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰