Galerie foto Nouă morţi în urma unui incendiu puternic la un centru pentru persoane cu dizabilităţi, în Franţa. Doi oameni, de negăsit
Incendiu puternic la un centru privat pentru persoanele cu handicap în Alsacia, Franţa. Cel puţin 9 persoane au murit iar alte două sunt încă de negăsit. În centru se aflau persoane cu deficienţe mintale uşoare aflate în vacanţă.
Se crede că până acum 11 persoane au murit într-un incendiu la o casă de vacanță pentru persoane cu dizabilități din nord-estul Franței. Pompierii au spus că au descoperit 9 cadavre în clădirea distrusă și că au puține speranțe să-i găsească pe celelalte în viață, relatează The Guardian.
Căsuța privată de la Wintzenheim din Haut-Rhin, lângă Colmar, fusese închiriată de un grup din Nancy pentru vacanță. Philippe Hauwiller, un pompier a spus că cadavrele se aflau la primul etaj al clădirii și au fost identificate de drone.
Pentru persoanele aflate la etaj nu s-a mai putut face nimic
- Zeci de migranți, între care trei copii, au murit după ce s-au răsturnat cu barca în largul insulei Lampedusa
- Peskov: Putin va fi reales anul viitor cu peste 90% din voturi. După ce declaraţia a devenit virală, i-a acuzat pe...
- Mai multe cazuri de infectare cu virusul West Nile, în ultima săptămână, în Grecia. Cum se transmite și cât...
- Momentul exploziei de la uzina militară din Rusia. Autoritățile exclud un atac ucrainean cu drone, în timp ce...
„Am sosit repede, într-un sfert de oră, iar focul se răspândise în întreaga clădire. Șaptesprezece persoane au scăpat, dar, din păcate, având în vedere situația, 11 persoane se aflau încă în clădire pentru care nu a fost posibilă nicio acțiune. Au fost găsite nouă cadavre, dar încă căutăm rămășițele celor care nu au reușit să scape”, a spus acesta.
El a spus că, având în vedere ferocitatea incendiului, victimele erau cel mai probabil moarte până la sosirea pompierilor. Recuperarea cadavrelor lor a fost complicată de pagubele mari aduse casei, a adăugat el. „Toți cei de la parter au putut scăpa, dar nu toți cei de la primul etaj au putut ajunge la ieșiri.”
Președintele francez, Emmanuel Macron, a scris pe Twitter că gândurile sale sunt la „victimele, răniții și cei dragi”. Premierul, Elisabeth Borne, se afla în călătorie la Wintzenheim și era de așteptat să sosească miercuri după-amiază, a spus Hauwiller. Christophe Marot, secretarul general al prefecturii Haut-Rhin, care s-a aflat la locul tragediei, a declarat: „Căutările continuă. Suntem aproape siguri că persoanele dispărute au murit”.
Cauza declansării incendiului este necunoscută
Autoritățile locale au spus că incendiul a izbucnit în jurul orei 6:30, ora locală și a fost „foarte violent”, dar a fost pus rapid sub control de 76 de pompieri. 17 persoane au fost evacuate din proprietate, una dintre ele dusă la spital.
Oaspeții au fost descriși ca având „dizabilități mintale minore”. Unul dintre cei 11 dispăruți a fost raportat a fi o persoană care însoțește grupul de vacanță. Ministrul de interne, Gérald Darmanin, a postat pe Twitter: „Un incendiu a izbucnit în această dimineață devreme într-o clădire pentru persoane [cu handicap] din Wintzenheim, în Haut-Rhin. În ciuda intervenției rapide și curajoase a pompierilor, au existat, din păcate, un număr de victime”.
Jandarmeria de la Strasbourg a deschis o anchetă asupra incendiului. Se crede că grupul din Nancy a sosit pe 29 iulie și trebuia să rămână până pe 19 august.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰