Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Nou atac cu drone asupra unui depozit de muniţii din Crimeea: Kievul revendică lovitura. Ruşii evacuează masiv populaţia şi închid temporar podul Kerci

Război în Ucraina. Un nou atac cu drone asupra unui depozit de muniţii din Crimeea a determinat autorităţile să evacueze toate persoanele aflate pe o rază de cinci kilometri şi să suspende pentru scurt timp traficul rutier pe podul Kerci, care leagă peninsula ucraineană de Rusia continentală, a declarat sâmbătă guvernatorul regional instalat de Moscova, relatează Reuters, citată de news.ro.

de Redactia Observator

la 22.07.2023 , 15:35

Nou atac cu drone asupra unui depozit de muniţii din Crimeea: Kievul revendică lovitura. Ruşii evacuează masiv populaţia şi închid temporar podul Kerci - Captura Twitter

Serghei Aksionov a declarat că a avut loc o explozie la depozitul din Krasnohvardiiske, din centrul Crimeei, dar nu a raportat pagube sau victime. Imagini difuzate de presa de stat au arătat un nor gros de fum gri la faţa locului. Aksionov a dat vina pe un atac cu drone ucrainene, iar ulterior, într-o postare pe Telegram, forţele armate ale Kievului au părut să revendice atacul, difuzând, la rândul lor, o înregistrare video în care se văd coloana de fum şi camioane militare cu semnul ”Z” pe ele şi precizând că este vorba despre un depozit de muniţie şi un rezervor petrolier. „Forţele Armate au distrus o bază petrolieră şi depozitele armatei ruse din Oktiabrskul ocupat temporar (districtul Krasnogvardiiske). Glorie Forţelor Armate ale Ucrainei!”, a transmis armata ucraineană în postarea de pe Telegram.

Atacul a determinat şi o scurtă oprire a traficului pe Podul Kerci

Atacul a determinat şi o scurtă oprire a traficului pe Podul Kerci, deşi se află la aproximativ 180 km est de incidentul cu drona. Însă incidentul a avut loc la cinci zile după ce explozii care au vizat acest pod au ucis două persoane şi au avariat o secţiune a carosabilului, într-un al doilea atac major asupra podului de la începutul războiului.  Podul rutier şi feroviar de 19 km este o legătură logistică vitală pentru forţele ruseşti şi este, de asemenea, foarte utilizat de turiştii ruşi care vin în Crimeea în timpul verii. Rusia a acuzat Ucraina de comiterea atacurilor asupra podului, dar oficialii de la Kiev le-au salutat, fără a revendica în mod direct responsabilitatea. Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat vineri că podul a fost o ţintă legitimă, deoarece este o rută de aprovizionare militară pentru Rusia. "Aceasta este ruta folosită pentru a alimenta războiul cu muniţie şi acest lucru se face zilnic", a declarat el.

Articolul continuă după reclamă

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

De aceea, Rusia este în alertă maximă pentru posibile noi incidente la pod, iar un canal oficial de Telegram le spune oamenilor să nu intre în panică în cazul unei alarme. Într-un alt semn al preocupărilor legate de securitatea din Crimeea, Oleg Kriucikov, un consilier al lui Aksionov, a avertizat oamenii să nu posteze pe internet imagini cu infrastructura. El i-a îndemnat pe cei care îi cunosc pe autorii unor astfel de postări să îi raporteze la Ministerul de Interne sau la serviciul de securitate FSB. "Amintiţi-vă că o înregistrare video postată pe internet a unor instalaţii militare sau a altor instalaţii critice reprezintă activitate pentru inamic", a spus el.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Nou atac cu drone asupra unui depozit de muniţii din Crimeea: Kievul revendică lovitura. Ruşii evacuează masiv populaţia şi închid temporar podul Kerci