Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Austria nu dă înapoi. Cele 5 noi cerințe ale Vienei, după ce a blocat aderarea României la Schengen

Chestiunea azilului va juca un rol important la următorul summit european ce va avea loc în Bruxelles. Cancelarul austriac Karl Nehammer s-ar fi înțeles asupra acestui subiect cu președintele Consiliului European, Charles Michel, scriu jurnaliștii de la Krone. Iar Viena are deja cinci cerințe pe care le vrea îndeplinite și implementate la nivelul Uniunii Europene de urgență.

de Daniel Murărescu

la 13.12.2022 , 16:15

cancelarul austriac Karl Nehammer Nehammer nu dă înapoi: cele 5 noi cerințe ale Austriei, după ce a fost blocată aderarea României la Schengen - Profimedia Images (arhivă)

1. Comisia Europeană ar trebui să plătească operațiunile de poliție în străinătate pentru combaterea migrației ilegale.

2. Bruxelles ar urma să ofere un sprijin sporit țărilor de la frontiera externă în ceea ce privește protecția granițelor, în special cu mijloace financiare pentru viitoare proiecte de infrastructură (de exemplu, construirea unui gard la granița bulgaro-turcă).

3. Comisia Europeană ar urma să implementeze o "directivă de returnare", similară procesului de expulzare a migranților, și să facă posibile procedurile privind acordarea azilui în țări terțe, așa cum procedează deja Danemarca sau Marea Britanie.

Articolul continuă după reclamă

4. Ar trebui să fie mai ușor de revocat statutul de protecție a infractorilor.

Pe acelaşi subiect

5. Comisia UE urmează să înființeze și să finanțeze un proiect-pilot pentru procedurile rapide de azil la frontiera externă a UE.

Guvernul federal al Austriei deja "a asigurat câteva măsuri pentru ca presiunea pe sistemul de acordarea a azilului să scadă", mai scriu jurnaliștii de la Krone. Și de această dată a fost adusă în discuție cooperarea cu președintele Serbiei, Aleksandar Vucic. În plus, regimul fără viză acordat Tunisiei a încetat, iar cel cu India va fi de asemenea modificat până la finalul acestui an.

Reacția lui Karl Nehammer, după ce a aflat că românii vor boicotarea firmelor austriece

Cancelarul austriac Karl Nehammer le transmite românilor după ce Viena a împiedicat aderarea României la Schengen că un eventual boicot al companiilor austriece ar dăuna mai degrabă României. Săptămâna trecută, președintele austriac menționa într-un mesaj că economia austriacă este ameninţată de contramăsurile româneşti.

Karl Nehammer spune că un eventual boicot asupra firmelor austriece din România, ca reacţie la votul negativ pe care Viena l-a dat săptămâna trecută la aderarea la Schengen, ar face rău mai mult României decât Austriei, pentru că firmele austriece varsă bani la bugetul ţării şi creează locuri de muncă. Pe de altă parte, el a spus că veto-ul Austriei va fi ridicat numai în momentul în care România şi Bulgaria îşi vor îmbunătăţi protecţia frontierelor.

Recentul veto al Austriei la aderarea Bulgariei şi României la spaţiul Schengen, care garantează libera circulaţie a persoanelor în interiorul ţărilor Schengen, a provocat critici dure nu numai din partea ţărilor în cauză, ci şi din partea multor alte ţări ale UE. Chiar şi guvernul italian naţionalist de dreapta a condamnat această acţiune.

Cum explică Karl Nehammer decizia privind Schengen care a izolat Austria la nivelul UE

Confruntat cu critici dure atât intern, cât şi pe plan extern, cancelarul conservator Karl Nehammer a apărat veto-ul Austriei împotriva aderării Bulgariei şi României la Schengen în emisiunea "Pressestunde" de duminică de la postul public de televiziune ORF2.

Întrebat de ce Austria nu a ales calea obişnuită în UE, şi anume de a căuta aliaţi în rândul celorlalte state şi de a obţine astfel schimbări, Nehammer a spus că nicio altă ţară nu are - proporţional cu populaţia sa - o presiune similară cu cea a Austriei. De asemenea, Olanda a încercat de mult timp să găsească sprijin în Consiliul UE, dar nu a reuşit. În celelalte ţări ale UE, pur şi simplu, problema a fost conştientizată altfel decât în Austria. Cum Comisia Europeană nu acţiona, trebuia să se acţioneze "în forţă" şi la nivel naţional, a explicat cancelarul.

Potrivit lui Nehammer, în alte state UE nu există suficientă presiune împotriva trecerilor neînregistrate la frontieră. Prin urmare, Austria a trebuit să acţioneze la nivel naţional. Nehammer a declarat că veto-ul Austriei ar putea fi ridicat doar după ce protecţia frontierelor din Bulgaria şi România va fi îmbunătăţită.

Daniel Murărescu Like

Daniel Murărescu face parte din echipa Observator de decembrie 2016, de la relansarea site-ului, şi este în prezent editor de content.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Austria nu dă înapoi. Cele 5 noi cerințe ale Vienei, după ce a blocat aderarea României la Schengen