NATO cere lui Putin şi Kim Jong Un să pună capăt imediat desfăşurării de soldaţi nord-coreeni în Rusia
NATO cere Moscovei şi Phenianului să pună capăt desfăşurării de soldaţi nord-coreeni în Rusia. În acest timp, SUA şi Coreea de Sud au convocat o reuniune a miniştrilor de externe şi ai apărării la Washington
- Premiera noului sezon Chefi la cuțite din 17 Noiembrie, Duminică 20:00, Luni, Marți și Miercuri 20:30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Cum a decăzut litoralul românesc. Nicolae, unul dintre cei importanți investitori, se gândește să se lase de turism după ce a aflat ce taxe îl așteaptă în 2025
NATO a făcut apel luni la Rusia şi Coreea de Nord să pună capăt imediat desfăşurării de soldaţi nord-coreeni pe teritoriul Rusiei pentru a sprijini Moscova în războiul său împotriva Ucrainei, potrivit EFE, citată de Agerpres. "Astăzi pot să confirm că trupe nord-coreene au fost trimise în Rusia şi au fost desfăşurate în regiunea (rusă) Kursk", a declarat secretarul general al NATO, Mark Rutte, în urma vizitei unei delegaţii sud-coreene de nivel înalt pentru a informa Alianţa Nord-Atlantică pe această temă.
Desfăşurarea de trupe nord-coreene în regiunea rusă Kursk, la frontiera cu Ucraina, demonstrează "disperarea tot mai mare" a preşedintelui rus Vladimir Putin, a remarcat Mark Rutte într-o scurtă declaraţie făcută la sediul NATO din Bruxelles, adăugând că Putin este "incapabil să îşi susţină asaltul în Ucraina fără sprijin străin".
"Intensificarea cooperării militare între Rusia şi Coreea de Nord reprezintă o ameninţare atât pentru securitatea în regiunea Indo-Pacifică, cât şi pentru cea Euro-Atlantică", a declarat Rutte presei, după ce oficiali şi diplomaţi ai NATO au primit o informare din partea unei delegaţii sud-coreene.
Forţe ucrainene au început în august o incursiune majoră în regiunea Kursk (sud-vest), de unde armata rusă nu a reuşit să le respingă în totalitate şi unde se dau lupte grele între cele două tabere. Mark Rutte a declarat că desfăşurarea de trupe nord-coreene reprezintă o "escaladare semnificativă" în urma implicării Phenianului în "războiul ilegal al Rusiei" în Ucraina, o încălcare a rezoluţiilor Consiliului de Securitate al ONU şi o "extindere periculoasă" a războiului din Ucraina.
- De ce se tem ucrainenii de soldaţii nord-coreeni "de elită". NATO confirmă că au fost trimişi în Kursk
- Kim Jong Un i-a trimis lui Putin arme de peste 5 miliarde de dolari, peste 9 milioane de obuze de artilerie
- Rusia va arunca în luptă soldaţii nord-coreeni peste două zile, Kievul cere ajutor. Putin: "Este treaba noastră...
- Ucraina susţine că trupele nord-coreene au fost deja desfăşurate în Kursk. Reacţia lui Putin când a fost...
În acelaşi timp, Mark Rutte a indicat că peste 600.000 de soldaţi ruşi au fost ucişi sau răniţi în invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina, potrivit dpa. Kremlinul a respins iniţial informaţiile despre desfăşurarea de trupe nord-coreene în Rusia, catalogându-le drept "fake news". Dar Putin nu a negat joi că trupe nord-coreene se află în prezent în Rusia şi a declarat că este treaba Moscovei cum să pună în aplicare tratatul de parteneriat militar cu Phenianul. Reprezentantul Coreei de Nord la ONU a calificat informaţiile despre desfăşurarea de trupe nord-coreene în Rusia drept "zvonuri nefondate".
Reuniune a miniştrilor de externe şi ai apărării la Washington
SUA şi Coreea de Sud preconizează pentru săptămâna aceasta o întâlnire la nivelul miniştrilor de externe şi ai apărării la Washington, pe fondul creşterii tensiunilor generate de informaţiile privind desfăşurarea de trupe nord-coreene în Rusia, care de aproape trei ani duce un război în Ucraina, potrivit dpa.
La aceste discuţii, anunţate pentru joi, vor participa de partea americană secretarul de stat Antony Blinken şi secretarul apărării, Lloyd Austin, iar de partea sud-coreeană, şeful diplomaţiei, Cho Tae Yul, şi ministrul apărării, Kim Yong Hyun, conform unui comunicat al Departamentului de Stat al SUA publicat duminică. O serie de probleme globale şi regionale sunt înscrise pe agenda acestei reuniuni care are drept scop consolidarea alianţei dintre cele două ţări, se afirmă în comunicatul diplomaţiei americane.
Convocarea acestei reuniuni survine pe fondul informaţiilor recente provenite dinspre Coreea de Sud şi Ucraina conform cărora mii de soldaţi nord-coreeni au fost trimişi în Rusia pentru a fi desfăşuraţi mai departe în Ucraina. Serviciul de informaţii sud-coreean a comunicat săptămâna trecută, în cadrul unei audieri în parlamentul ţării, că Phenianul a trimis deja aproximativ 3.000 de soldaţi în Rusia, după cum a transmis agenţia de presă locală Yonhap. Seulul a condamnat această desfăşurare ca fiind o încălcare a rezoluţiilor Consiliului de Securitate al ONU şi a Cartei ONU.
Secretarul apărării american a confirmat că SUA au "dovezi" că trupe nord-coreene se află în Rusia, dar că nu este încă clar ce fac acestea. SUA consideră alianţa dintre Phenian şi Moscova drept una periculoasă şi a acuzat în mod repetat Coreea de Nord că furnizează Rusiei muniţie şi arme pentru a fi utilizate în războiul ilegal al acesteia împotriva Ucrainei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰