Antena Meniu Search
x

Curs valutar

NASA se pregătește să aducă pe pământ capsula Orion. Misiunea Artemis I este un real succes, transmit oamenii de știință

După ce a vizitat Luna şi s-a aventurat mai departe în spaţiu decât orice navă spaţială dinaintea ei, capsula Orion a NASA urmează să amerizeze, duminică în Oceanul Pacific, ultima etapă a misiunii cu mize mari Artemis 1 pentru agenţia spaţială americană, relatează AFP. Capsula va intra în atmosfera Pământului cu o viteză de 40.000 km/h, şi va trebui să reziste la o căldură infernală de 2.800°C, adică jumătate din temperatura suprafeţei Soarelui. Amerizarea este programată în largul insulei mexicane Guadalupe la ora 17:39 GMT (09:39, ora locală), notează News.ro.

de Redactia Observator

la 11.12.2022 , 11:33

Capsula Orion în spațiul cosmic NASA se pregătește să aducă pe pământ capsula Orion. Misiunea Artemis I este un real succes, transmit oamenii de știință - Profimedia

Succesul acestei misiuni, care a durat puţin peste 25 de zile în total, este crucial pentru NASA, care a investit zeci de miliarde de dolari în programul american de întoarcere pe Lună, Artemis, al cărui scop este să se pregătească în viitor o vizită pe Marte.Primul zbor de testare al acestui vehicul nou-nouţ - fără astronaut la bord de data aceasta - a fost până acum un real succes.

O navă a Marinei SUA, USS Portland, a fost prepoziţionată pentru operaţiunile de recuperare a capsulei. De asemenea, vor fi desfăşurate elicoptere şi bărci gonflabile. Nava spaţială va fi mai întâi încetinită de atmosfera Pământului, apoi de o serie de nu mai puţin de unsprezece paraşute, până când va ajunge la o viteză de aproximativ 30 km/h când loveşte apa. Odată aterizată, aceasta va fi lăsată în apă timp de două ore, mult mai mult decât dacă ar fi astronauţi la bord, pentru a colecta date.

"Vom vedea cum căldura este absorbită de capsulă şi cum afectează aceasta temperatura din interior", a detaliat Jim Geffre, responsabil pentru Orion la NASA.

Articolul continuă după reclamă

Apoi scafandrii vor ataşa cabluri de capsulă pentru a o remorca în interiorul navei, al cărei spate va fi parţial scufundat. Apa va fi apoi pompată, permiţând depunerea lentă a capsulei pe un suport prevăzut în acest scop. Operaţiunile sunt de aşteptat să dureze patru până la şase ore de la momentul amerizării. Nava va lua apoi drumul spre San Diego, pe coasta de vest americană, unde capsula va fi debarcată câteva zile mai târziu.

Pe acelaşi subiect

În total, nava spaţială a călătorit peste 2,2 milioane de kilometri în spaţiu de la decolarea sa pe 16 noiembrie, în timpul primului zbor al noii mega-rachete a NASA, SLS. Orion a zburat pe lângă Lună la doar aproximativ 130 de kilometri de suprafaţa sa şi s-a aventurat până la mai mult de 430.000 de km de Terra.

Succesul misiunii Artemis I pune bazele viitoarelor programe ale NASA

Recuperarea capsulei va permite colectarea multor date decisive pentru următoarele misiuni. Mai întâi prin detalierea stării navei după călătoria acesteia, dar şi prin analiza înregistrărilor senzorilor acceleraţiilor şi vibraţiilor la bord, sau a performanţei unei veste antiradiaţii. Unele elemente ale navei trebuie refolosite şi pentru capsula Artemis 2.

Această a doua misiune, programată pentru 2024, va duce un echipaj pe Lună, însă fără să aterizeze acolo. NASA ar trebui să anunţe numele astronauţilor aleşi foarte curând. Artemis 3, programată oficial pentru 2025, va ateriza pentru prima dată pe polul sudic al Lunii, unde există apă sub formă de gheaţă.

Doar doisprezece bărbaţi au pus piciorul pe suprafaţa Lunii datorită misiunilor Apollo -- pentru ultima dată în 1972, acum cincizeci de ani. Programul Artemis trebuie să trimită de această dată prima femeie şi prima persoană de culoare acolo. Scopul NASA este de a stabili o prezenţă umană de durată pe Lună, cu o bază pe suprafaţa sa şi o staţie spaţială care o orbitează.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » NASA se pregătește să aducă pe pământ capsula Orion. Misiunea Artemis I este un real succes, transmit oamenii de știință