Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Moscova cerei SUA să nu se amestece în dosarul Aleksei Navalnîi: "Îşi ispăşeşte pedeapsa pe care a primit-o"

Kremlinul denunţă marţi un amestec "inacceptabil" al Statelor Unite în dosarul Aleksei Navalnîi, după ce Washingtonul s-a declarat "îngrijorat" de faptul că apropiaţi ai opozantului încarcerat nu mai au veşti despre acesta de o săptămână, relatează AFP.

de Redactia Observator

la 12.12.2023 , 22:19

disidentul rus Aleksei Navalnî Moscova cerei SUA să nu se amestece în dosarul Aleksei Navalnîi: "Îşi ispăşeşte pedeapsa pe care a primit-o" - Profimedia Images (arhivă)

"Este vorba despre un deţinut care a fost găsit vinovat (...) şi care îşi ispăşeşte pedeapsa pe care a primit-o. Noi considerăm că orice amestec din partea Statelor Unite este inacceptabil", a denunţat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Susţinători ai opozantului rus Aleksei Navalnîi au anunţat luni că încearcă să-l contacteze, în zadar, de aproape o săptămână şi că nu ştiu unde se află.

Washingtonul a reacţionat declarându-se "foarte îngrijorat" de lipsa de informaţii cu privire la locul în care se află Navalnîi şi a îndemnat din nou la eliberarea imediată a acestuia.

Articolul continuă după reclamă

"El nu ar fi trebuit să fie încarcerat niciodată, în primul rând", a declarat un purtător de cuvânt al Consiliului Securităţii Naţionale (NSC), John Kirby, care a precizat că autorităţile americane încearcă să afle mai multe.

Pe acelaşi subiect

Apropiaţii lui Navalnîi consideră că soarta opozantului este decisă în mod direct la Kremlin, pe care activistul anticorupţie l-a acuzat că a ordonat otrăvirea sa în 2020, căreia i-a supravieţuit.

O purtătoare de cuvânt a lui Aleksei Navalnîi, Kira Iarmîş, a anunţat marţi că un angajat al coloniei penitenciare în care era deţinut Navalnîi anterior ”a declarat că Aleksei a «părăsit colonia»”, fără să spună unde a fost transferat.

"Azi (marţi) Aleksei nu a fost prezent la tribunal prin legătură video", a declarat pe reţele de socializare Kira Iarmîş. "Este imposibil să ne imaginăm că nimeni nu ştie unde se află", a declarat ulterior un apropiat al opozantului, Ivan Jdanov. "Promitem o recompensă în schimbul unor informaţii fiabile şi complete", a subliniat el.

Opozantul rus Aleksei Navalnîi, condamnat la 19 ani de închisoare cu executare

Aleksei Navalnîi - care a fost condamnat în august la o nouă pedeapsă de 19 ani de închisoare cu privire la ”extremism” - urma să fie transferat într-o colonie penitenciară cu un "regim special".

Această categorie de instituţii este cunoscută prin faptul că are cele mai dure condiţii de detenţie din sistemul carceral rus şi se află, de obicei, în regiuni foarte izolate. Calendarul unui astfel de transfer nu este comunicat nicodată în avans.

Trensferul dintr-o colonie penitenciară în alta, în Rusia, durează adesea mai multe săptămâni de călătorie cu trenul, în etape, iar rudele deţinutului rămân fără veşti în această perioadă.

Amnesty International a evocat Țposibilitatea ca el să fie în tranzit către altă colonie penitenciară. Însă deplânge organizarea drepturilor omului.

"Ca şi cum tentativele de încarcerare, încarcerarea şi condiţiile de detenţie inumane nu ar fi fost de ajuns, Aleksei Navalnîi ar putea fi de-acum victima unei dispariţii forţate", deplânge Amnesty International.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Moscova cerei SUA să nu se amestece în dosarul Aleksei Navalnîi: "Îşi ispăşeşte pedeapsa pe care a primit-o"