Video Momentul în care o tornadă loveşte în centrul oraşului Graz din Austria. Cerul s-a înnegrit complet, îngrozind localnicii
Natura s-a dezlănţuit pe întreg continentul european! Franţa, Germania şi Olanda au fost lovite de furtuni puternice, însoţite de grindină, care au adus şi inundaţii. Iar într-un oraş din Austria, o tornadă i-a speriat pe localnici. Peste Ocean, în Statele Unite, numai într-o singură zi, au fost raportate sute de furtuni. Ciclonul care a măturat Europa ajunge şi la noi. Deja, un sfert de ţară este sub cod galben de ploi şi furtuni, iar de astăzi atenţionările se extind. În plus, ploile se suprapun cu un nor de praf saharian.
În Italia, vremea rea a făcut ravagii în mai m ulte zone. În Bologna, mii de oameni au rămas fără apă potabilă, în timp ce în Modena, o alunecare de teren a avariat mai multe case. Autorităţile au închis şcolile, ca măsură de precauţie.
O tornadă a lovit în centrul oraşului Graz din Austria
Iar în Austria, o tornadă care s-a format în centrul oraşului Graz, le-a dat oamenilor fiori. Cerul s-a înnegrit complet, iar pe imaginile surprinse de localnici se poate vedea cum vârtejul se apropie ameninţător de gospodării. Tornada a smuls o parte din acoperişul unei case, iar pompierii au primit zeci de apeluri pentru a interveni de urgenţă.
Tornadele au lovit şi peste ocean, în Statele Unite. În Iowa şi Minnesota, peste 10.000 de persoane au rămas în beznă, iar elevii au fost trimişi acasă de la şcoală cu două ore mai devreme.
- 20 de judeţe intră de la 10.00 sub avertizare de ploi, grindină şi vijelii. Vreme severă până joi dimineaţă
- Ciclonul care a măturat Europa ajunge în România. Alertele meteorologice se extind în aproape toată ţara
- Vremea de mâine 22 mai. Sunt aşteptate ploi însoţite de descărcări electrice în cea mai mare parte a ţării
Scene apocaliptice în Colorado, SUA
Imagini apocaliptice au fost surprinse şi în statul Colorado, unde furtunile au adus grindină și inundații. Maşinile nu au rezistat în faţa furiei vremii, iar proprietarii s-au trezit cu lunetele şi parbrizele sparte. Alte autoturisme au fost parcă înghiţite cu totul.
În Olanda, traficul a fost aproape paralizat de grindină. Un sat din nordul țării a fost acoperit de apă și zăpadă. În imaginile postate pe internet se vede cum gheața a ieşit dintr-un vas de toaletă.
Furtunile puternice au făcut victime în Germania. 10 oameni au fost răniţi de un fulger pe malul râului Elba. Patru au suferit răni atât de grave încât vieţile lor sunt încă în pericol. Vremea va continua să aducă averse puternice şi astăzi. În Franţa, stratul de grindină a ajuns la 30 de centimetri in unele locuri. Şoferii au înaintat cu greu pe străzile măturate de puhoaie.
Ciclonul care a măturat Europa ajunge în România
Nici România nu scapă de furia naturii. Ciclonul extrem de puternic care a făcut ravagii in Occident se află în apropiere de ţara noastră. Sunt anuntate ploi torenţiale cu vijelii gsi rindină cel puţin în jumătatea de vest a României în următoarele zile. În unele zone va ploua cât pentru două săptămâni. Un cod galben este deja în vigoare până la ora 10 într-un sfert de ţară.
Simona Căpşună, meteorolog Obervator: Se vor extinde furtunile de vară. Vor cuprinde vestul, centrul şi sudul ţării, iar în jumatatea de vest a României vor fi furtuni puternice, cantităţi foarte mari de apă 40 l/mp aşa că, din nou, în acea parte din ţară va exista risc de inundaţii.
Vântul va aduce şi un nor cu praf saharian.
20 de judeţe intră de la 10.00 sub avertizare de ploi, grindină şi vijelii. Vreme severă până joi dimineaţă
Începând de miercuri ora 10.00 până joi la ora 10.00, în Banat, Oltenia, Maramureș, vestul Transilvaniei și al Munteniei, precum și în zona Carpaților Occidentali, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 25...30 l/mp și izolat de peste 40 l/mp, potrivit ANM.
Manifestări specifice instabilității atmosferice vor fi și în celelalte regiuni, dar pe arii restrânse.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰