Video Momentul în care o rachetă ucraineană loveşte în plin un elicopter: "Aşa mor ruşii" - VIDEO
Războiul din Ucraina a intrat în a zecea zi. Potrivit autorităţilor ucrainene, Rusia ar fi pierdut aproape 6.000 de militari de la începutul conflictului. De partea cealaltă, ruşii susţin că numărul deceselor din armata sa nu ajunge nici măcar la 500.
Forţele armate ucrainene au postat pe contul de Facebook un clip în care este surprins momentul în care o rachetă trasă de armata ucraineană loveşte în plin un elicopter al forţelor ruse. "Aşa mor ocupanţii ruşi! De data această, într-un elicopter. Luptăm împotriva invadatorilor! Să câştigăm împreună!", a fost mesajul care a însoţit postarea.
Potrivit presei ucrainene, aparatul de zbor ar fi fost un Mi-35 aparţinând forţelor aeriene ruse. Elicopterul ar fi fost doborât în apropiere de Kiev şi au folosit rachete de tip MANPADS.
Clipul poate fi urmărit în player-ul video. ATENŢIE, IMAGINI CU UN PUTERNIC IMPACT EMOŢIONAL!
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰