Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Moment jenant pentru Kremlin: Şeful Marinei Ruse a fost demis. Ucrainenii susţin că au distrus o treime din navele de război din Marea Neagră

Război în Ucraina. Site-urile ruseşti Fontanka și Izvestia relatează că actualul comandant-șef al Marinei Ruse, amiralul Nikolai Evmenov, a fost demis. Serviciile de informaţii militare ale Ucrainei susţin că Evmenov a fost înlocuit din cauza pierderilor din Marea Neagră, ultima picătură fiind distrugerea navei Serghei Kotov. Kremlinul nu a negat informaţia.

de Redactia Observator

la 11.03.2024 , 14:34

Moment jenant pentru Kremlin: Şeful Marinei Ruse, demis. Ucrainenii susţin că au distrus o treime din navele de război din Marea Neagră Moment jenant pentru Kremlin: Şeful Marinei Ruse, demis. Ucrainenii susţin că au distrus o treime din navele de război din Marea Neagră - Telegram

Comandantul Flotei de Nord, Alexander Moiseev, a fost numit comandant-șef interimar, potrivit Fontanka, care susține că numirea "a fost deja comunicată" intern. 

"Amiralul Nikolai Evmenov apare încă în calitate de comandant șef pe site-ul Ministerului Apărării", dar conducerea marinei ştie clar că "acesta nu se va întoarce în biroul său".

Şi ziarul Izvestia scrie despre demiterea lui Nikolai Evmenov citând surse. Serviciul de presă al Marinei Ruse nu a comentat informațiile şi nici nu a existat vreun anunț oficial privind schimbarea comandantului-șef.

Articolul continuă după reclamă

Nikolai Evmenov a preluat postul de comandant-șef al Marinei Ruse în mai 2019. După ce Rusia a declanşat războiul din Ucraina, Nikolai  Evmenov a fost sancţionat de Statele Unite, Uniunea Europeană, Marea Britanie și alte țări.

Pe acelaşi subiect

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului nu a negat luni destituirea comandantului.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Ucraina: Nicio navă de război rusească nu a fost depistată în Marea Neagră de 5 zile

Duminică, marele Stat Major al Forțelor Armate ale Ucrainei a raportat că pentru a cincea zi la rând nicio navă de război rusească nu a fost depistată în Marea Neagră, după scufundarea navei de patrulare Serghei Kotov. O navă rusească a fost observată în Marea Azov și trei în Marea Mediterană.

Comandamentului Forțelor de Apărare din sudul Ucrainei a declarat sâmbătă că flota rusă din Marea Neagră nu a primit nicio sarcină de luptă pentru a patra zi consecutivă. 

În noaptea de 4 spre 5 martie, ucrainenii au anunțat că mai multe drone navale MAGURA V5 au distrus nava rusească de patrulare Serghei Kotov. Ourtătorul de cuvânt al forțelor navale ale Forțelor Armate ale Ucrainei, Dmitri Pletenchuk a declarat pe 5 martie că nici o navă a Marinei Ruse nu a mai intrat în Marea Neagră.

GUR confirmă că șeful Marinei Ruse a fost demis din cauza pierderilor din Marea Neagră

Nikolai Evmenov a fost forțat să demisioneze în urma pierderilor din Marea Neagră, a declarat pentru Kyiv Post surse din serviciul militar de informații al Ucrainei (GUR).

Ucrainenii susţin că au distrus aproape o treime din cele 80 de nave de război care compuneau Flota Rusă de la Marea Neagră și a avariat "destul de multe"

Ucrainenii susţin că scufundarea navelor navale rusești este o ruşine care a forţat Kremlinul să-și retragă cea mai mare parte a flotei de la baza din Sevastopol, Crimeea, până în portul Novorossiysk, situat la 340 de kilometri mai est.

Moscova a refuzat până acum să comenteze cu privire la înlăturarea lui Evmenov, chiar dacă o astfel de acțiune este de obicei anunțată public prin decret prezidențial.

Printre alte succese, Ucraina a bombardat în septembrie 2023 cartierul general al flotei ruse de la Marea Neagră, iar în primăvara lui 2022, la începutul conflictului, a reuşit să scufunde Moskva, nava-amiral a flotei ruse.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Moment jenant pentru Kremlin: Şeful Marinei Ruse a fost demis. Ucrainenii susţin că au distrus o treime din navele de război din Marea Neagră