Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Miss Europe a murit după ce a căzut de pe un pod în fața unei mașini. Tânăra de 27 de ani fugea de poliţie

Moartea unui fotomodel celebru, recunoscut la nivel internaţional, este tragedia momentului în Turcia. Tânăra care deţine titlul de Miss Balcani 2022 şi Miss Europe Continental 2024 a murit în timp ce fugea de poliţie. Oprită de agenţi pentru că a condus în stare de ebrietate, aceasta a căzut de pe un pod înalt de 15 metri. Conturile de social-media ale tinerei au fost pur şi simplu luate cu asalt de internauţi care au lansat o mulţime de speculaţii.

de Redactia Observator

la 07.04.2025 , 17:58

Guler Erdoğan avea 27 de ani şi era un nume cunoscut în lumea modei. Stabilită în Kosovo, tânăra venise la începutul lunii aprilie în oraşul ei natal din Turcia, pentru a petrece alături de familie şi prieteni finalul lunii de Ramadan.  

După o noapte de pomină în mai multe cluburi scumpe, tânăra s-ar fi urcat băută la volan. Un echipaj de poliţie a oprit-o şi a testat-o pentru consum de alcool. Când a văzut rezultatul pozitiv, Guler Erdoğan a luat o decizie neaşteptată. A abandonat mașina și a luat-o la fugă. Cu oamenii legii pe urme, tânăra a fost lovită de o maşină şi aruncată pur şi simplu de pe un pod care traversa drumul de coastă. 

Poliția și ambulanţele au fost trimise imediat la fața locului, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru viaţa tinerei.

Vezi și

Tânăra câştigase numeroase titluri de frumuseţe

Fotomodel recunoscut, Guler Erdoğan participase la mai multe concursuri de Miss şi era deţinătoarea titlurilor de Miss Balcani 2022 şi Miss Europe Continental 2024. Moartea ei este subiectul momentului în Turcia. Zeci de mii de internauţi au luat cu asalt conturile personale ale tinerei cu întrebări şi teorii cu privire la tragedie.

Presa din Turcia a speculat inclusiv informaţiile legate de sănătatea psihică a tinerei şi a vorbit chiar despre o tentativă de suicid anterioară. Toate postările de pe pagina de Instagram au fost șterse de familie care neagă cu vehemenţă toate zvonurile apărute în spaţiul public. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aveţi adăpost de protecţie civilă în blocul în care locuiţi?
Observator » Ştiri externe » Miss Europe a murit după ce a căzut de pe un pod în fața unei mașini. Tânăra de 27 de ani fugea de poliţie