Militari americani sunt prezenţi în Ucraina, inspectează stocurile de arme trimise de SUA. Occidentul se teme că armamentul ar putea ajunge în mâinile ruşilor
Un număr redus de militari americane prezenţi în interiorul Ucrainei au început recent să efectueze inspecții în depozitele de arme ale armatei ucrainene, pentru a se asigura că trupele contabilizează în mod corespunzător armele pe care le primesc din Occident, a declarat luni un înalt oficial american al apărării reporterilor de la Pentagon, relatează Washington Post şi NBC News.
Oficialul, care a vorbit sub condiția anonimatului, nu a spus unde au loc inspecțiile sau cât de aproape de fronturile de luptă se află personalul american. Potrivit Washington Post, el a spus că personalul american nu poate face inspecții „aproape de linia frontului”, dar vor merge acolo unde condițiile de securitate o permit.
Până acum, au avut loc mai multe inspecții, desfăşurate de atașatul american al apărării şi echipa lui. Oficialii ucraineni au fost transparenți cu privire la distribuirea armelor și sunt de acord cu inspecțiile, a explicat oficialul.
Campanie amplă a SUA
Efortul face parte dintr-o campanie mai amplă a SUA, anunțată săptămâna trecută de Departamentul de Stat pentru a se asigura că armele furnizate Ucrainei nu ajung în mâinile trupelor ruse, ale aliaţilor pro-ruşi prezenţi în estul Ucrainei sau ale altor grupări extremiste.
- Biden ar fi avut o ieşire nervoasă într-o discuţie cu Zelenski din iunie. De ce l-ar fi supărat liderul de la...
- Război Rusia - Ucraina, ziua 251. Ucrainenii au doborât un elicopter în care s-ar fi aflat mai mulţi ofiţeri ai...
- Sute de mii de ucraineni au rămas fără apă potabilă şi electricitate, după atacul cu rachete al Rusiei....
Oficialii americani s-au confruntat cu întrebări persistente din partea unor membri ai Congresului cu privire la modul în care administrația contabilizează miliardele de dolari în arme care au fost trimise în Ucraina în ultimul an. Dar, administrația Biden a fost reticentă în a-și detalia activitatea pe acest front, din cauza preocupărilor legate de starea conflictului și temerilor că ar putea da prea multe detalii potențialilor contrabandiști.
Planul Departamentului de Stat include inițiative pe termen scurt, mediu și lung pentru a consolida supravegherea SUA și a Ucrainei asupra armelor transferate, în special a sistemelor de rachete mai avansate și a dispozitivelor antiaeriene.
Departamentul de Stat a spus că, până acum, cererea intensă de arme a Ucrainei pentru câmpul de luptă pare să împiedice proliferarea pe piaţa neagră a armelor de calibru mic, a sistemelor portabile de apărare aeriană şi a armelor antitanc, cum ar fi Javelins.
Principala problemă a fost confiscarea armelor de către forțele ruse în momentul în care acestea au câştigat teren și oficialii au avertizat că Moscova le poate folosi pentru a dezvolta contramăsuri sau pentru a desfășura operațiuni cu steag fals.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰