Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Mii de morţi şi oraşe distruse. Strigătul disperat al unei mame care şi-a pierdut copilul în bombardamente: "Cine ne va da înapoi copiii pierduţi, cine?!"

Ofensiva rusă se înteţeşte în cea de-a 19-a zi de război în Ucraina. Un bloc de locuinţe a fost bombardat în Kiev, iar oraşul port Mariupol devine încet o ruină. Peste 2.500 de civili au murit până acum numai în această localitate. A patra rundă de negocieri care a avut loc astăzi nu a adus deocamdată o încetare a focului. Oficialii ruşi şi ucraineni vor discuta şi mâine.

de Redactia Observator

la 14.03.2022 , 19:28

Sunt imagini incredibile ale războiului declanşat de Vladimir Putin în Ucraina. Mariupol, portul situat în sudul ţării, este sub asediu de la începutul invaziei. Civilii care nu au părăsit oraşul se numără zilnic printre victimele atacurilor ruseşti. Această tânără este una dintre ele. Era în maternitatea bombardată pe 9 martie. Evacuarea ei, pe targă, din spitalul distrus, este una dintre imaginile emblematice ale acestui război. Atât ea, cât şi bebeluşul, şi-au pierdut viaţa. "Era în stare critică, în stare de şoc, avea pelvisul zdrobit şi şoldul dislocat. În timp ce o resuscitam şi o tratam pentru şocul suferit, am făcut o cezariană de urgenţă", a declarat medicul chirurg Timur Marin.

Rusia susţine că spitalul era folosit ca "poziţie de luptă" de forţele ucrainene şi de aceea a devenit ţintă pentru artilerie. Proiectilele cad asupra oraşului zi şi noapte. Cel puţin 100 de rachete ar fi fost trase până acum estimează unii experţi. Localnicii spun că nu mai există stradă care să nu fi fost atinsă de proiectile. Fără mâncare, apă, căldură sau curent electric, cei 300.000 de locuitori sunt victime sigure în oraşul încercuit de trupe ruse. Cu unicul fiu rămas în viaţă strâns la piept, această femeie îşi plânge celălalt copil pierdut. Erau într-un adăpost din subsolul unui bloc atunci când o explozie puternică a distrus clădirea şi i-a prins înăuntru. "Nu ştiu unde să fug. Cine ne va da înapoi copiii pierduţi, cine?!", e strigătul de durere al unei mame care şi-a pierdut copilul.

Un bloc de 9 etaje din Kiev a fost lovit de obuze la primele ore ale dimineţii

Vezi și

Asistența umanitară pe care guvernul ucrainean încearcă să o trimită în orașul-port asediat de ruși este blocată din cauza bombardamentelor. Nici evacuarea nu este posibilă, în ciuda promisiunii asigurării unui coridor umanitar. "Prioritatea este Mariupol. Convoiul cu materiale umanitare este la două ore distanţă de oraş. Mai sunt doar 80 de kilometri rămaşi. Facem totul pentru a riposta în faţa invadatorilor care nu acceptă nici preoţi ortodocşi care să însoţească ajutoarele care constau în mâncare, apă, medicamente", a declarat Volodimir Zelensky, preşedintele Ucrainei.

Pe acelaşi subiect

Sirenele au sunat, noaptea trecută, în cel puţin 19 din cele 24 de departamente ucrainene. Un bloc de 9 etaje din Kiev a fost lovit de obuze la primele ore ale dimineţii. Lupte grele s-au dat şi în Irpin, la periferia Kievului. Şi liderul cecen, Ramzan Kadîrov sustine că este aproape de capitală, cu trupele sale. Analiştii cred că un atac de proporţii este iminent, dar armata ucraineană nu cedează. Ar fi reuşit să distrugă aproape 400 de tancuri şi 90 de elicoptere ruseşti.

85 de copii au murit şi alţi 100 au fost răniţi de la începutul atacurilor

Rezistenţa vine cu pierderi de vieţi din ce în ce mai grele. 85 de copii au murit şi alţi 100 au fost răniţi de la începutul atacurilor. Pe plan diplomatic, o nouă rundă de negocieri a avut loc astăzi, prin videoconferinţă. Discuţiile vor continua şi mâine. Nu vom ceda nicio poziţie. Rusia înţelege deja acest lucru şi a început să discute constructiv. Cred că vom ajunge la rezultate concrete în câteva zile. "Nu vom ceda nicio poziţie. Rusia înţelege deja acest lucru şi a început să discute constructiv. Cred că vom ajunge la rezultate concrete în câteva zile", a declarat Mihailo Podolyak, șeful echipei de negociere a Ucrainei.

Atenţia lumii întregi se îndreaptă şi spre Roma. Consilierul naţional al Casei Albe în materie de securitate, John Sullivan şi cel mai înalt diplomat chinez au discutat astăzi în capitala Italiei. Întâlnirea s-ar putea dovedi crucială. Putin i-ar fi solicitat lui Xi Jinping sprijin economic şi chiar materiale militare, pentru a le înlocui pe cele distruse în Ucraina. Statele Unite au avertizat însă Beijingul că va suporta consecinţele dacă va răspunde unei asemenea cereri pe care, de altfel, diplomaţii chinezi o dezmint şi vorbesc de dezinformare. La rândul ei China s-a arătat îngrijorată de posibila existenţă a laboratoarelor biologice americane pe teritoriul ucrainean şi a cerut Vestului să acorde doar ajutor umanitar, nu şi militar pentru Ucraina.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Mii de morţi şi oraşe distruse. Strigătul disperat al unei mame care şi-a pierdut copilul în bombardamente: "Cine ne va da înapoi copiii pierduţi, cine?!"