Antena Meniu Search
x

Curs valutar

"Mii de bărbaţi ruşi vor fi aruncaţi în maşina de tocat a războiului". Mişcarea de opoziţie "Vesna" cheamă la un protest în întreaga Rusie faţă de mobilizarea decretată de Putin

Mişcarea tineretului prodemocraţie din Rusia "Vesna" a lansat miercuri un apel la organizarea în aceeaşi zi a unui protest pe întregul teritoriu al Federaţiei Ruse împotriva mobilizării militare parţiale decretate anterior de către preşedintele Vladimir Putin, relatează publicaţia independentă rusă Meduza.io, care transmite din afara ţării, după ce a fost declarată "agent străin" de către regimul de la Moscova, notează Agerpres.

de Redactia Observator

la 21.09.2022 , 12:22

"Mii de bărbaţi ruşi vor fi aruncaţi în maşina de tocat a războiului". Mişcarea de opoziţie "Vesna" cheamă la un protest în întreaga Rusie împotriva mobilizării - Profimedia

Militanţii acestei organizaţii, cu sediul la Sankt-Petersburg, îi cheamă pe cetăţenii ruşi să se adune la ora 19:00 în centrele oraşelor lor la o acţiune de protest naţională sub lozinca "Niet moghilizaţii!", asociind în mod sugestiv cuvintele 'moghila' (mormânt) şi 'mobilizaţia' (mobilizare), într-un cuvânt inexistent de fapt în limba rusă. "Mii de bărbaţi ruşi - taţii, fraţii şi soţii noştri - vor fi aruncaţi în maşina de tocat a războiului. Pentru ce vor muri? Pentru ce vor plânge mamele şi copiii lor?", subliniază organizaţia în apelul său difuzat prin Twitter.

Referendumuri anunţate în patru regiuni din Ucraina

Preşedintele rus a ordonat miercuri o mobilizare militară parţială şi s-a angajat - într-un discurs televizat către naţiune - să utilizeze "toate mijloacele disponibile" pentru a proteja teritoriul rus, după ce patru regiuni ucrainene ocupate de forţele ruse au anunţat în urmă cu o zi organizarea unor referendumuri în vederea anexării acestor teritorii de către Rusia, potrivit agenţiilor internaţionale de presă. Aceste referendumuri, deja denunţate de Kiev şi Occident ca "imposturi", vor creşte considerabil mizele conflictului care a intrat deja în a şaptea lună în Ucraina, dând Moscovei posibilitatea de a acuza forţele ucrainene că îi atacă propriul său teritoriu, subliniază observatori occidentali.

Articolul continuă după reclamă

Responsabilii numiţi de Moscova în patru regiuni din Ucraina ocupate de Rusia - Doneţk şi Lugansk, în est, şi Herson şi Zaporojie, în sud - au declarat marţi că vor organiza referendumuri în decurs de cinci zile, începând de vineri. Într-un discurs înregistrat în avans şi adresat naţiunii miercuri dimineaţă, Putin a acuzat Occidentul că încearcă să-i "distrugă" ţara prin susţinerea Kievului şi a declarat că Rusia trebuie să-i sprijine pe cei din Ucraina care "vor să-şi hotărască propriul viitor".

În semn că Rusia se pregăteşte pentru un conflict prelungit, care se poate intensifica, Duma de Stat rusă, camera inferioară a parlamentului, controlată de Kremlin, a votat marţi pentru înăsprirea legilor împotriva dezertării, capitulării, abandonării tehnicii militare pe câmpul de luptă de către trupele ruse. Deputaţii au votat de asemenea pentru introducerea unor eventuale pedepse cu până la 10 ani de închisoare pentru soldaţii care refuză să lupte, potrivit Meduza.io. Dacă va fi aprobată de către Consiliul Federaţiei (camera superioară), aşa cum se prevede, şi apoi promulgată de Putin, legea va întări prerogativele comandanţilor pe fondul moralului scăzut al trupelor.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » "Mii de bărbaţi ruşi vor fi aruncaţi în maşina de tocat a războiului". Mişcarea de opoziţie "Vesna" cheamă la un protest în întreaga Rusie faţă de mobilizarea decretată de Putin