Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Megaiahturile oligarhilor ruși au dotări care depășesc orice imaginație. Unul dintre ele, sechestrat, e mai înalt ca Statuia Libertăţii

Sancţiunile impuse Rusiei dezvăluie lumii o flotă de iahturi care întrece orice imaginaţie. Cea mai recentă captură a fost făcută în Germania zilele trecute. Nava, despre care se crede că ar fi cel mai mare iaht din lume, estimată la peste 700 de milioane de dolari, aparţine unuia dintre oligarhii apropiaţi lui Vladimir Putin şi a fost sechestrată în Hamburg. 

de Redactia Observator

la 30.04.2022 , 21:42

Megaiahtul Crescent a fost sechestrat în Tarragona, Spania, iar proprietarul este... necunoscut. Lansat la apă în 2019, nava are un preţ estimat la 600 de milioane de dolari. Are 6 punţi, piscină, platformă pentru practicarea sporturilor nautice şi, printre alte extravaganţe, două heliporturi, în cazul în care invitaţii ajung cu elicopterul. 

Sailing yacht A este lansat la apă în 2015 şi atrage toate privirile când apare în zare. Mai înalt decât Statuia Libertăţii, în prezent este sechestrat de autorităţi într-un port din Italia. Andrey Melnichenko, un magnat din industria oţelului, ar fi proprietarul bijuteriei evaluate la 390 de milioane de dolari. Decorul şi detaliile sunt extravagante. Numai robineţii de la baie costă 40.000 de dolari bucata.

Și Roman Abramovici și-a dus iahtul în siguranță

Vezi și

Ca să fugă de sancţiuni, miliardarul Roman Abramovici şi-a mutat iahtul evaluat la peste 1 miliard de dolari, The Eclipse, în Turcia. Supernava are 163 metri lungime, cinema, două helipaduri, mai multe piscine şi... geamuri antiglonţ.

Omar este un hotel plutitor de cel puţin cinci stele. Cu o lungime de 110 metri este evaluat la 600 milioane de dolari. Poate găzdui 21 de clienţi dintre cei mai pretenţioşi, de care au grijă 47 de angajaţi.

Iahtul Paladium, al lui Mikhail Prokhorov, este o feerie pe apă: în 2010 a fost premiat la un concurs la categoria Inovaţie. Are un garaj încăpător şi 8 cabine duble. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Megaiahturile oligarhilor ruși au dotări care depășesc orice imaginație. Unul dintre ele, sechestrat, e mai înalt ca Statuia Libertăţii