Mărturia dramatică a unei jurnaliste de 22 de ani din Afganistan care este ”vânată” de talibani. ”Tot ce pot să fac este să fug. Rugați-vă pentru mine”
O tânără jurnalistă din Afganistan, vânată de talibani, descrie calvarul pe care îl trăiește în timp este obligată să se ascundă, pe măsură ce marile orașe din această țară cad în mâinile militanților. ”Vă rog să vă rugați pentru mine!”, spune jurnalista de 22 de ani, într-un interviu acordat The Guardian, sub protecția anonimatului.
„Acum două zile a trebuit să fug de acasă și să las în urmă viața mea din nordul Afganistanului după ce talibanii mi-au cucerit orașul. Sunt încă pe fugă și nu există un loc sigur unde să merg. Săptămâna trecută eram jurnalistă. Astăzi nu mai pot semna articole cu numele meu, ori să spun de unde scriu, sau unde sunt. Toată viața mea a fost distrusă în doar câteva zile. Sunt atât de speriată și nu știu ce se va întâmpla cu mine. Mă voi întoarce vreodată acasă? Îmi voi vedea părinții din nou? Unde voi merge? Autostrada este blocată în ambele sensuri. Cum voi supraviețui?
Decizia de a-mi lăsa în urmă casa și întreaga viață nu a fost planificată. S-a întâmplat brusc. Zilele trecute, întreaga mea provincie a căzut în mâinile talibanilor. Singurele locuri pe care guvernul le controlează încă sunt aeroportul și câteva birouri de poliție. Nu sunt în siguranță pentru că sunt o femeie de 22 de ani și știu că talibanii forțează familiile să-și dea fiicele ca soții pentru luptătorii lor. De asemenea, nu sunt în siguranță pentru că sunt jurnalist de știri și știu că talibanii vor veni să mă caute pe mine și pe toți colegii mei”, spune tânăra, pentru The Guardian.
Aceasta povestește că managerul publicației la care lucrează a sfătuit-o să nu răspundă la niciun număr de telefon pe care nu îl cunoaște, adăugând că ar fi mai bine pentru ea dacă ar fugi din oraș.
”În timp ce făceam bagajele, auzeam gloanțe și rachete. Avioane și elicoptere ne zburau deasupra capului. Au fost lupte pe străzi chiar în fața casei. Unchiul meu s-a oferit să mă ajute să ajung într-un loc sigur, așa că am luat telefonul și un chadari (burqa afgană completă) și am plecat”, mai povestește ea.
Tânăra jurnalistă povestește că a încercat să găsească adăpost într-o zonă rurală, însă nici acolo nu era în siguranță, așa că a fost nevoită să se refugieze într-o zonă pustie și izolată.
”Satul unchiului meu este sub controlul militanților talibani și multe familii simpatizează cu ei. La câteva ore după ce am ajuns, ni s-a spus că unii dintre vecini au descoperit că mă ascundea și că ar trebuie să plecăm. Am găsit alt loc unde să mă ascund, casa unei rude îndepărtate. (...) O zonă rurală unde nu este nimic. Nu avem apă curentă sau energie electrică. Abia dacă e un semnal slab la telefon și sunt izolată de lume. (...) Toate colegele mele din presă sunt terifiate. Cele mai multe au reușit să fugă din oraș și încearcă să găsească o scăpare în provincie, dar suntem complet înconjurate. Toate am luat poziție publică împotriva talibanilor și i-am enervat cu articolele noastre. Acum totul este tensionat. Tot ceea ce pot să fac este să fug în continuare și să sper că voi putea părăsi provincia. Vă rog să vă rugați pentru mine!”, a mai spus jurnalista pentru The Guardian.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰