Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Mamele soldaţilor ruşi se plâng că Putin le foloseşte copiii ''drept carne de tun''. Furioase, l-au confruntat pe guvernatorul unei regiuni siberiene

Un oficial rus a fost confruntat de către un grup de cetățeni extrem de nervoşi, în semn de creștere a tensiunilor interne, pe fondul războiului din Ucraina. Un videoclip filmat cu telefonul, care circulă online încă de duminică, îl arată pe Serghei Tsivilev, guvernatorul regiunii Kemerovo, din sud-vestul Siberiei, încercând să apere campania militară a Rusiei. Mamele soldaţilor trimişi la luptă sunt extrem de furioase şi susţin că băieţii lor au căzut pradă înşelătoriei. 

de Redactia Observator

la 07.03.2022 , 18:22

Soldații ucraineni au prins un bărbat despre care se spune că este spion rus, în orașul Irpin Soldații ucraineni au prins un bărbat despre care se spune că este spion rus, în orașul Irpin - Wolfgang Schwan/Anadolu Agency via Getty Images

Organizația de știri Radio Europa Liberă a raportat că Tsivilev a vorbit cu mamele soldaților dislocați în Ucraina. ''De ce i-au trimis pe băieții noștri acolo?'', se aude o voce feminină. Guvernatorul a refuzat să răspundă la întrebările lor ''cât timp operațiunea militară este în desfășurare'' și le-a îndemnat pe mamele soldaților să evite criticile ''până la sfârșit, ceea ce se va întâmpla în curând''''Când toată lumea moare'', se aude o altă voce spunând.

Vestea confruntării a venit în timp ce autoritățile ruse lucrează din greu pentru a controla narațiunea asupra războiului. În primul și singurul său număr de morți declarat până acum, armata rusă a specificat, miercurea trecută, că 498 dintre militari au fost uciși în Ucraina.

''Au fost trimiși drept carne de tun'', s-a auzit o voce. ''Au mințit pe toată lumea'', a spus o altă voce. Mulțimea s-a supărat din ce în ce mai rău, în timp ce Serghei Tsivilev încerca să controleze mulţimea, fără succes însă. 

Articolul continuă după reclamă

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Mamele soldaţilor ruşi se plâng că Putin le foloseşte copiii ''drept carne de tun''. Furioase, l-au confruntat pe guvernatorul unei regiuni siberiene