Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Mai multe biserici din Mississippi au luat foc în ziua alegerilor din SUA. S-a deschis o investigaţie pentru incendiere deliberată

O investigaţie pentru incendiere deliberată a fost declanşată marţi, după ce nu mai puţin de şapte incendii au izbucnit în cursul nopţii în două biserici, o staţie de benzină şi alte patru clădiri din apropierea Jackson State University din Mississippi, au declarat oficialii locali, citaţi de Reuters.

de Redactia Observator

la 08.11.2022 , 22:08

Pompier Departamentul de pompieri din Jackson a început să primească apeluri în jurul orei 02.45 - Shutterstock

Unul dintre cele mai grave incendii s-a produs la Biserica Epifaniei, emblematică pentru comunitatea de culoare. Nu s-au înregistrat răniţi, a relatat postul WAPT, citat de Agerpres.

Departamentul de pompieri din Jackson a început să primească apeluri în jurul orei 02.45, a declarat adjunctul şefului acestei unităţi, Patrick Armon. Toate incendiile au fost stinse până marţi dimineaţă, cu câteva ore înainte ca secţiile de votare să se deschidă în Mississippi şi alte state.

Nu se ştie până acum dacă incendiile au legătură cu alegerile de la jumătatea mandatului, care au loc într-un an în care oficialii locali au avertizat în privinţa potenţialului de violenţe şi intimidare a candidaţilor şi votanţilor.

Articolul continuă după reclamă

Mai multe biserici din Mississippi au luat foc

Grupul pentru apărarea drepturilor civile NAACP a postat o imagine cu Biserica Epifaniei, alături de mesajul: "Monitorizăm activ situaţia. Fără intimidări. Fără distrageri. Mergeţi să votaţi". Un candidat democrat în districtul din Congres care include oraşul Jackson, Shuwaski Young, a caracterizat incendiile drept "acţiuni laşe".

"În această dimineaţă mai multe biserici au fost arse în Jackson, Mississippi, în ziua alegerilor", a precizat el într-un comunicat. "Aceste acţiuni laşe invocă acte istorice de terorism când oamenii luptă pentru dreptul lor de a vota şi de a trăi paşnic ca americani şi rezidenţi în Mississippi. Nu vom fi descurajaţi sau intimidaţi", a adăugat el.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Mai multe biserici din Mississippi au luat foc în ziua alegerilor din SUA. S-a deschis o investigaţie pentru incendiere deliberată