Antena Meniu Search
x

Curs valutar

MAE anunţă că autorităţile italiene au cerut explicații Ambasadei României la Roma după scandalul dintre Diana Șoșoacă și echipa Rai Uno

Ministerul Afacerilor Externe a anunțat, marți, că autoritățile italiene au solicitat Ambasadei României la Roma informații cu privire la eventuale măsuri adoptate de autoritățile române competente în cazul scandalului izbucnit între soții Șoșoacă și o echipa Rai Uno.

de Redactia Observator

la 14.12.2021 , 18:30

MAE anunţă că autorităţile italiene au cerut explicații Ambasadei României la Roma după scandalul dintre Diana Șoșoacă și echipa Rai Uno MAE anunţă că autorităţile italiene au cerut explicații Ambasadei României la Roma după scandalul dintre Diana Șoșoacă și echipa Rai Uno - captura video tg1 via Twitter

MAE a transmis că Ambasadorul României la Roma a informat partea italiană că a fost demarată o anchetă de către organele de cercetare penală române, urmând ca aceasta să stabilească detaliile incidentului și să determine, dacă este cazul, adoptarea de măsuri, conform legii.

Totodată, se arată în precizarea MAE, șeful misiunii diplomatice a subliniat că România rămâne în continuare profund angajată în protejarea libertății presei, un pilon important al democrației și al statului de drept, iar acest incident izolat nu trebuie să afecteze caracterul solid al relației bilaterale între România și Italia, opinie împărtășită și de partea italiană.

Într-o reacție similară, Guvernul a transmis un mesaj potrivit căruia condamnă „cu fermitate orice acţiune de intimidare a jurnaliştilor sau de obstrucţionare a dreptului la liberă informare a cetăţenilor”.

Articolul continuă după reclamă

Jurnalista italiană Lucia Goracci a formulat o plângere la Secţia 4 de Poliţie din Bucureşti împotriva senatoarei Diana Şoşoacă, susţinând că a fost sechestrată şi că soţul ei, Dumitru-Silvestru Şoşoacă, a muşcat-o de mână.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » MAE anunţă că autorităţile italiene au cerut explicații Ambasadei României la Roma după scandalul dintre Diana Șoșoacă și echipa Rai Uno