Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Macron nu va putea trimite trupe în Ucraina, dacă câştigăm alegerile, anunţă Marine Le Pen

Alegeri Franţa 2024. Lidera extremei drepte franceze, Marine Le Pen, avertizează că, dacă formaţiunea sa va câştiga alegerile legislative anticipate şi va forma noul guvern, preşedintele Emmanuel Macron nu va avea mână liberă în politica externă şi de apărare a ţării şi nu va putea trimite militari în Ucraina, relatează Agerpres, citând EFE

de Redactia Observator

la 27.06.2024 , 14:51

Macron nu va putea trimite trupe în Ucraina, dacă câştigăm alegerile, anunţă Marine Le Pen Macron nu va putea trimite trupe în Ucraina, dacă câştigăm alegerile, anunţă Marine Le Pen - Profimedia

Candidatul partidului Adunarea Naţională (Rassemblement national /RN/) la funcţia de prim-ministru, Jordan Bardella, va respecta normele instituţionale privind competenţele şefului statului, a afirmat Le Pen într-un interviu apărut joi în publicaţia Le Telegramme, dar, aşa cum a declarat ea, acest lucru nu îi permite lui Macron să facă tot ceea ce doreşte şi, în acest sens, au fost stabilite deja "linii roşii" pentru el în privinţa războiului în Ucraina.

Bardella "nu intenţionează să se certe (cu Macron), dar a trasat linii roşii. În ceea ce priveşte Ucraina, preşedintele nu va putea trimite trupe", a reiterat Marine Le Pen, care până acum doi ani a condus RN, fostul Front Naţional.

"A fi comandant şef al armatei este un titlu onorific pentru preşedinte, întrucât premierul este cel care controlează resursele financiare", declară lidera de facto a RN, într-o aluzie la faptul că elaborarea şi aprobarea bugetelor ţine de guvern.

Articolul continuă după reclamă

În ultimele săptămâni, preşedintele francez a făcut noi paşi, cel puţin la nivel de discurs, în sprijinul Ucrainei, în special luând în considerare posibilitatea de a trimite instructori militari francezi pe teritoriul Ucrainei pentru antrenarea trupelor ucrainene. Până acum o astfel de pregătire se desfăşoară în principal în Franţa şi în Polonia.

RN a respins trimiterea de militari, fie şi ca instructori, în Ucraina, argumentând că aceştia ar putea deveni ţinta atacurilor ruseşti şi de asemenea se opune ca arme furnizate de Franţa să fie utilizate de ucraineni pentru a ataca teritoriul rus, pe motiv că trebuie evitată o spirală a escaladării care să antreneze ţara în război.

Toate sondajele dau câştigătoare extrema dreaptă cu aliaţii săi conservatori în alegerile din 30 iunie (primul tur de scrutin) şi 7 iulie (al doilea tur). Întrebarea principală este dacă va obţine o majoritate absolută în Adunarea Naţională (camera inferioară a parlamentului francez), condiţie stabilită de Bardella pentru formarea unui guvern. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Macron nu va putea trimite trupe în Ucraina, dacă câştigăm alegerile, anunţă Marine Le Pen