Macron l-a sunat şi l-a întrerupt pe Zelenski în timpul unui interviu: "Pot să te sun în 15-20 de minute?"
Președintele Volodimir Zelenski a primit un apel neașteptat de la omologul său francez, Emmanuel Macron, în timp ce vorbea cu jurnaliștii, potrivit Ukrainska Pravda şi BFMTV.

În timpul interviului, Zelenski a fost întrerupt de un apel telefonic. „Scuze, Emmanuel, discut cu un jurnalist, pot să te sun în 15-20 de minute?” a răspuns președintele ucrainean în engleză potrivit Ukrainska Pravda.
Întrebat de un jurnalist dacă apelul a fost într-adevăr de la președintele Franței, Zelenski a confirmat și a subliniat că cei doi lideri comunică frecvent. „Da, tocmai am vorbit cu președintele Macron. Vorbim foarte des. Aș spune, în medie, o dată pe zi”, a confirmat el.
Președintele ucrainean a subliniat, de asemenea, că Ucraina și Franța au relații foarte strânse, iar Macron „ajută foarte mult”. „Îi sunt recunoscător pentru acest lucru și după conversația noastră îl voi suna înapoi”, a adăugat Zelenski.
- Summitul UE, lipsă de acord pe cele 40 de miliarde de euro pentru Ucraina, Orban refuză să semneze. Zelenski cere...
- Când şi unde vor avea loc următoarele negocieri ruso-americane. Anunţul Kremlinului
- Putin nu doreşte un armistiţiu atât timp cât armata ucraineană se află în regiunea Kursk, avertizează Zelenski
- Zelenski susține suspendarea atacurilor asupra infrastructurilor energetice și civile din Rusia, după convorbirea...
- Trump sugerează ca SUA să ia "în posesie" centrale ucrainene. Anunţul făcut de Casa Albă: Cea mai bună protecţie
UE acordă Ucrainei un ajutor financiar suplimentar de un miliard de euro
Uniunea Europeană oferă Ucrainei un ajutor financiar suplimentar de un miliard de euro, sub forma unui împrumut care urmează să fie rambursat prin intermediul veniturilor din activele înghețate ale statului rus în UE, relatează dpa.
"Cu plata de astăzi a unui miliard de euro ne reiterăm angajamentul ferm față de Ucraina", a declarat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. "Ajutăm economia țării să-și mențină cursul și reconstruirea infrastructurii critice deteriorate de agresiunea rusă. Vom continua să sprijinim Ucraina atât timp cât va fi nevoie", a mai spus ea.
Ajutorul financiar suplimentar este destinat reconstrucției Ucrainei după atacurile rusești și prevede un sprijin militar actual și viitor, refacerea infrastructurii critice, precum infrastructura energetică, sistemele de furnizare a apei, rețele de transport, drumuri și poduri. Suma face parte dintr-o inițiativă a G7, grupul celor mai industrializate țări, care își propune să ofere în jur de 45 de miliarde de euro sprijin financiar pentru Ucraina până în 2027.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰