Antena Meniu Search
x

Curs valutar

"Măcelarul din Bucha" nu mai poate intra în SUA. A ucis, dezmembrat şi ars civili la periferia Kievului

Guvernul SUA a impus luni interdicţii de călătorie pentru doi ofiţeri ruşi acuzaţi de ''implicare în încălcări masive ale drepturilor omului'' în estul Ucrainei, scrie Agerpres.

de Redactia Observator

la 21.11.2023 , 11:39

"Măcelarul din Bucha" nu mai poate intra în SUA. Casa Albă îl acuză că "a ucis, dezmembrat şi ars" civili la periferia Kievului "Măcelarul din Bucha" nu mai poate intra în SUA. Casa Albă îl acuză că "a ucis, dezmembrat şi ars" civili la periferia Kievului

Washingtonul îl acuză pe Azatbek Omurbekov, cunoscut şi drept ''măcelarul din Bucha'', de comiterea de ''omucideri extrajudiciare a unor civili neînarmaţi ucraineni'' din Andriivka (estul Ucrainei), potrivit Departamentului de Stat american.

Ulterior, Omurbekov şi-a condus unitatea, Brigada motorizată 64, în localitatea Bucha de la periferia Kievului, unde militarii ruşi ''au ucis, au bătut, au dezmembrat, au ars şi au comis execuţii sumare de civili'', potrivit declaraţiei citate.

Uniunea Europeană a impus deja sancţiuni contra lui Azatbek Omurbekov pentru responsabilitatea sa directă pentru atrocităţile comise la Bucha. De asemenea, guvernul SUA l-a plasat pe caporalul Daniil Frolkin pe lista celor supuşi sancţiunilor din cauza crimelor de la Andriivka.

Articolul continuă după reclamă

''Informaţiile potrivit cărora Omurbekov şi Frolkin au fost implicaţi în încălcări masive ale drepturilor omului, aşa cum a fost documentat de ONG-uri şi de anchete independente, sunt serioase şi credibile'', a subliniat Departamentul de Stat american.

Ca rezultat al sancţiunilor, Omurbekov, Frolkin şi membrii familiilor lor nu mai pot intra pe teritoriul SUA. În urma invaziei ruse pe scară largă în Ucraina lansate în februarie 2022, guvernul american a impus numeroase sancţiuni împotriva Moscovei, instituţiilor ruse sau colaboratorilor preşedintelui rus Vladimir Putin. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

sua
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » "Măcelarul din Bucha" nu mai poate intra în SUA. A ucis, dezmembrat şi ars civili la periferia Kievului