Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Lovitură de stat în Niger. O grupare militară susține că a preluat puterea de la preşedintele ales democratic Mohamed Bazoum

Militari pucişti din Niger au anunţat la televiziunea naţională miercuri seară că l-au răsturnat pe preşedintele ales democratic Mohamed Bazoum, aflat la putere din 2021, comentează AFP. După Mali şi Burkina Faso, Nigerul devine a treia ţară din Sahel subminată de atacurile unor grupări legate de Statul Islamic şi Al Qaida, care, din 2020, cunoaşte o lovitură de stat.

de Redactia Observator

la 27.07.2023 , 10:23

Puciștii care au preluat puterea în Niger Lovitură de stat în Niger. O grupare militară susține că a preluat puterea de la preşedintele ales democratic Mohamed Bazoum - Profimedia

"Noi, Forţele de apărare şi securitate (FDS), reunite în cadrul Consiliului naţional pentru salvarea patriei (CNSP), am decis să punem capăt regimului pe care îl cunoaşteţi", cel al preşedintelui Bazoum, a declarat colonelul-maior Amadou Abdramane, înconjurat de alţi nouă militari în uniformă. "Acest lucru urmează deteriorării continue a situaţiei securităţii, guvernării economice şi sociale proaste", a adăugat el.

El a afirmat "ataşamentul" CNSP faţă de "respectarea tuturor angajamentelor asumate de Niger", asigurând, de asemenea, "comunitatea naţională şi internaţională cu privire la respectarea integrităţii fizice şi morale a autorităţilor destituite, în conformitate cu principiile drepturile omului". "Toate instituţiile rezultate din Republica a VII-a sunt suspendate, secretarii generali ai ministerelor se vor ocupa de expedierea problemelor curente, forţele de apărare şi securitate gestionează situaţia, toţi partenerii externi sunt rugaţi să evite ingerinţele", a mai indicat declaraţia.

Puciștii impun legea marțială în Niger

Articolul continuă după reclamă

În plus, "frontierele terestre şi aeriene sunt închise până când situaţia se stabilizează" şi "se instituie interzicerea circulaţiei începând din această zi de la orele 22.00 la 05.00 (21.00 la 04.00 GMT) pe întreg teritoriul până la noi ordine".

Pe acelaşi subiect

Această declaraţie a armatei a intervenit la sfârşitul unei zile de tensiuni la Niamey, marcată de ceea ce regimul a numit "o schimbare de dispoziţie" a gărzii prezidenţiale care, de miercuri dimineaţă, îl ţine captiv pe preşedintele Bazoum în reşedinţa sa oficială.

Declaraţia puciştilor pare să indice că toate corpurile armatei, poliţiei şi jandarmeriei s-au raliat gărzii prezidenţiale. Discuţiile dintre preşedintele Bazoum şi garda prezidenţială pentru a încerca să găsească o soluţie, fără ca nimeni să ştie care sunt cererile armatei, au eşuat.

Nigerul, o ţară săracă şi deşertică ce are o întreagă istorie de lovituri de stat, este în prezent un partener privilegiat al Franţei în zona Sahelului, după ce loviturile de stat militare din Mali şi Burkina Faso au constrâns forţele franceze şi misiunile militare ale UE să se retragă din această regiune unde grupările jihadiste sunt foarte active.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Lovitură de stat în Niger. O grupare militară susține că a preluat puterea de la preşedintele ales democratic Mohamed Bazoum