Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Londra testează paşaportul COVID într-un club de noapte şi la meciurile din Cupa Angliei

Marea Britanie urmează să lanseze testarea pașaportului de vaccinare într-un club de comedie, un club de noapte și la meciurile FA Cup pe stadionul Wembley, în săptămânile următoare, pentru a stabili cum își poate redeschide economia, scrie Reuters.

de Redactia Observator

la 05.04.2021 , 09:06

  • Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1

Guvernul condus de Boris Johnson a anunțat că dezvoltă un sistem prin care să se demonstreze dacă o persoană s-a vaccinat, are un test negativ recent sau imunitate dobândită, certificată printr-un test pozitiv făcut ultimele șase luni.

Procesul, care va avea loc la nouă evenimente, inclusiv în cadrul semifinalei și finalei Cupei FA, va fi folosit pentru a evalua dacă evenimentele mari pot fi organizate în locuri închise, fără distanțare fizică. Este puțin probabil ca sistemul să fie utilizat pentru transportul public, magazine sau pub-uri, mai precizează Reuters.

„Facem tot ce putem pentru a permite redeschiderea țării noastre, astfel încât oamenii să poată reveni la evenimente, călătorii și alte lucruri pe care le iubesc, cât mai sigur posibil, iar aceste teste vor juca un rol important în a permite ca acest lucru să se întâmple”, a declarat Boris Johnson.

Vezi și

Conform planului guvernului de redeschidere a economiei, un număr limitat de persoane va putea participa la meciuri de fotbal începând cu 17 mai, în timp ce cluburile de noapte vor avea voie să se redeschidă nu mai devreme de 21 iunie.

Pe acelaşi subiect

Potrivit The Telegraph, pașaportul COVID ar putea fi gata abia în luna septembrie.

Cu peste 126.000 de decese, Regatul Unit este a cincea cea mai îndoliată țară din lume și a suferit una dintre cele mai profunde contracții economice înregistrate. Dar lansarea rapidă a vaccinului a crescut speranțele unei recuperări constante în acest an.

Discuția despre pașaportul de vaccinare a stârnit totuși îngrijorare din ce în ce mai sporită a parlamentarilor, inclusiv din partidul lui Boris Johnson, şi a atras criticile organizaţiilor pentru protecţia drepturilor civile.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Credeţi că autoritățile fac suficient pentru a preveni violențele dintre clanurile interlope din Capitală?
Observator » Ştiri externe » Londra testează paşaportul COVID într-un club de noapte şi la meciurile din Cupa Angliei