Video Lista armelor trimise de statele NATO Ucrainei. Schimbare de tactică: Kievul primeşte şi arme de atac
Occidentul nu pare înspăimântat de declaraţiile războinice ale Kremlinului. Într-o decizie istorică şi cu o majoritate covârşitoare parlamentarii germani au decis să trimită armament greu Ucrainei. Presedintele american anunta ca a livrat cate 10 dispozitive anti tanc pentru fiecare blindat rus. Şi alte ţări schimbă tactica şi pentru prima dată vor trimite ucrainenilor nu doar arme de apărare, ci şi de atac. Ca să doneze armament România trebuie, înainte, să schimbe legea.
În faţa poziţiei tot mai agresive a Moscovei, 40 de state aliate, printre care şi România şi-au luat angajamentul să trimită şi mai mult ajutor militar şi umanitar în Ucraina.
Marcel Ciolacu, preşedintele Camerei Deputatilor: Nu sunt specialist nici în armament greu, nici uşor. Dar cred că România trebuie să fie pregătită legal şi cu o decizie politică pentru a trimite, dacă se va lua această decizie. Părerea mea, România este pregătită în orice moment.
Dar mai întâi trebuie schimbată legea. Iar proiectul prin care structurilor militare le e permis să trimită arme în ţara vecină este acum în dezbatere publică. Transportoare amfibii blindate ar fi o opţiune sau variantă negată de oficialii români - MIG-urile din dotarea Forţelor Aeriene.
Florin Cîţu, preşedintele Senatului: Trebuie să sancţionăm mai dur Rusia şi să susţinem Ucraina, chiar şi cu arme şi, de asemenea, trebuie să ne gândim la următorul pas pentru a reconstrui Ucraina.
- Suedia şi Finlanda, primite "cu braţele deschise" în NATO. Jens Stoltenberg spune că aderarea lor s-ar putea...
- Joe Biden cere Congresului 33 de miliarde de dolari pentru Ucraina, dintre care 20 de miliarde pentru arme
- Francezii din forța de reacție rapidă a NATO se pregătesc de luptă în România. A fost ca la război în...
Statele Unite ale Americii sunt principalii furnizori de armament către Ucraina. Doar ultima tranşă de ajutor militar valorează 800 de milioane de dolari şi numără, printre altele:
- 11 elicoptere
- 200 de transportoare blindate
- 100 de Humvee-uri
- 300 de drone Switchblade
- 90 de piese de artilerie
Cehia a fost prima ţara din NATO care a oferit nu doar armament defensiv şi a trimis tancuri Ucrainei, alături de sisteme de artilerie şi maşini de luptă pentru infanterie. Olanda a trimis deja blindate, iar Slovacia sisteme de apărare antiaeriană S-300. Iar din Germania ar putea ajunge în Ucraina cel puţin 50 de sisteme antiaeriene mobile Ghepard. Parlamentul tocmai a dat undă verde astăzi livrării de armament greu către Ucraina.
După victoria în alegeri, Emmanuel Macron a dat undă verde livrărilor de piese de artilerie modernă. Canada şi Australia au sprijinit armata de la Kiev mai ales cu obuziere remorcate M777.
Între timp, Turcia speră într-o întâlnire faţă în faţă între preşedinţii Ucrainei şi Rusiei, o ultimă speranţă a încheierii pe cale diplomatică a acestui conflict.
Antonio Guterres, secretar general ONU: Într-una dintre acele clădiri, distrusă acum, de culoare neagră, îmi văd nepoatele. Fugind, cuprinse de panică. Războiul este o absurditate în secolul XXI.
Finlanda şi Suedia ar putea intra cât mai rapid în NATO
Jens Stoltenberg: Suntem în discuţii cu Finlanda şi Suedia şi Decizia le aparţine. Dar, dacă vor decide să aplice, Finlanda şi Suedia Vor fi primite cu căldură şi ne aşteptăm ca procesul de aderare să se desfăşoare rapid.
În a 64-a zi de război, Ucraina rămâne sub tirul rachetelor ruseşti. Estul şi sudul ţării sunt sub foc continuu. 67 de ţinte susţine Moscova că a lovit în 24 de ore.
Cel mai mare oraş ucrainean cucerit integral de ruşi, Herson, a fost ţinta rachetelor noaptea trecută, la câteva ore după ce un protest al localnicilor a fost dispersat cu brutalitate de ruşi.
Ruşii spun că nu au făcut decât să respingă un atac ucrainean. Situaţia rămâne critică şi în Mariupol, unde mii de soldaţi şi civili rezistă de aproape o săptămână fără alimente, apă sau medicamente în subteranul uzinei Azovstal.
Serhiy Volynskyy, ofiţer ucrainean din batalionul 36: Sunt, aici, civili răniţi cărora le oferim asistenţă cum putem. Avem probleme mari cu apa, mâncarea şi alte materii prime. Nu mai are rost să zic nimic despre arme.
Departe de front, un schimb de prizonieri între SUA şi Rusia face înconjurul lumii. Un puşcaş marin american, arestat după ce a agresat 2 poliţişti, sub influenţa alcoolului, a fost eliberat de Moscova în schimbul unui pilot rus acuzat de trafic de droguri.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰