Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, şi-ar fi dar acordul pentru o încetare a focului înainte de a fi ucis

Liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, îşi dăduse acordul pentru o încetare a focului înainte de a fi ucis, susţine un ministru libanez. 

de Redactia Observator

la 03.10.2024 , 10:10

Liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, şi-ar fi dar acordul pentru o încetare a focului înainte de a fi ucis Atac aerian israelian în fortăreața Hezbollah de la Dahieh, 2 octombrie 2024, în Beirut, Liban - Profimedia

Război în Orientul Mijlociu. Liderul grupării şiite libaneze Hezbollah, Hassan Nasrallah, îşi dăduse acordul pentru o încetare a focului de 21 de zile înainte de a fi asasinat de Israel, iar Libanul a informat cu privire la această decizie Statele Unite şi Franţa, care prezentaseră propunerea de armistiţiu, a declarat ministrul libanez de Externe, Abdullah Bou Habib, relatează EFE, citată de Agerpres. 

Nasrallah îşi dăduse acordul pentru o încetare a focului

Întrebat, într-un interviu acordat reţelei americane CNN şi difuzat joi dimineaţă, dacă Nasrallah a acceptat armistiţiul temporar, şeful diplomaţiei libaneze a declarat: "(Nasrallah) a fost de acord, a fost de acord", a spus Habib. "Am fost complet de acord. Libanul a acceptat încetarea focului, dar în consultare cu Hezbollah. Preşedintele (Parlamentului), Nabih Berri, s-a consultat cu Hezbollah şi i-am informat pe americani şi francezi despre ceea ce s-a întâmplat. Şi ne-au spus că şi domnul Netanyahu a fost de acord cu declaraţia emisă de cei doi preşedinţi (Joe Biden şi Emmanuel Macron)", a afirmat şeful diplomaţiei libaneze.

Articolul continuă după reclamă

Propunerea unei încetări temporare a focului a fost prezentată de preşedintele american Joe Biden, omologul său francez Emmanuel Macron şi alţi aliaţi în timpul Adunării Generale a ONU de săptămâna trecută. Ministrul libanez a mai precizat în interviul pentru CNN că, după comunicarea pe care guvernul libanez a avut-o cu cele două ţări, emisarul special al preşedintelui american, Amos Hochstein, se pregătea să meargă în Liban pentru a negocia încetarea focului în acele trei săptămâni de armistiţiu temporar, a continuat Habib.

"Ni s-a spus că domnul Netanyahu a fost de acord cu acest lucru şi apoi am primit şi acordul Hezbollah cu privire la asta şi ştiţi ce s-a întâmplat de atunci", a declarat ministrul libanez de Externe. Până în prezent, nici Israelul şi nici Hezbollah nu au comentat această informaţie.

Hassan Nasrallah a fost ucis vineri într-un atac aerian israelian asupra suburbiilor din sudul capitalei libaneze Beirut, cunoscute sub numele de Dahye, ca parte a campaniei de bombardamente fără precedent a Israelului, care a ucis aproape 2.000 de persoane şi a forţat strămutarea altor 1,2 milioane. În urmă cu două zile, Israelul a început o invazie terestră în sudul Libanului.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, şi-ar fi dar acordul pentru o încetare a focului înainte de a fi ucis