Antena Meniu Search
x

Curs valutar

"Legendele nu mor niciodată" Tricourile cu Donald Trump după tentativa de asasinat se vând ca pâinea caldă

Tentativa de asasinat asupra lui Donald Trump a generat apariţia unui val de de produse comercializate în mediul online, cu o fotografie a candidatului la preşedinţia Statelor Unite imediat după ce a fost împuşcat şi sloganuri precum "Antiglonţ", "Legendele nu mor niciodată", "Atins, dar nu doborât" sau "Împuşcătura mă face mai puternic", relatează Reuters.

de Redactia Observator

la 15.07.2024 , 15:49

Tricouri virale cu Donald Trump după tentativa de asasinat. "Legendele nu mor niciodată" Tricouri virale cu Donald Trump după tentativa de asasinat. "Legendele nu mor niciodată" - X.com/@IGsgill

Tricourile inscripţionate cu imagini cu Trump ridicând pumnul în aer în timp ce sângele îi curge pe faţă au devenit virale, fiind comercializate cu preţuri cuprinse între 9 şi 40 de dolari.

La câteva ore după împuşcături, companii şi vânzători independenţi s-au grăbit să creeze sloganuri şi produse, majoritatea înfăţişându-l pe candidatul republican la preşedinţie sfidător, ultimele dintr-o lungă serie de produse Trump.

Tricourile cu Trump, produse în China, un succes

Articolul continuă după reclamă

"(Vânzările) mi-au depăşit aşteptările. Nu mă aşteptam ca Trump să aibă atât de mulţi fani", a declarat Zhong Jiachi, de 28 de ani, proprietarul Paxinico, un comerciant de îmbrăcăminte de pe reţeaua Douyin, versiunea chineză a Tiktok, care a vândut în 24 de ore aproximativ 40 de tricouri cu imaginea lui Trump, imediat după ce acesta a fost împuşcat.

Pe acelaşi subiect

Li Jinwei, în vârstă de 25 de ani, care vinde produse pe platforma Taobao a Alibaba, a declarat pentru media din Hong Kong că a avut nevoie de doar aproximativ o jumătate de minut pentru a produce un tricou cu Trump la fabrica ei din China.

"Am pus tricourile pe Taobao imediat ce am văzut ştirile despre împuşcături, deşi nici măcar nu le imprimasem încă, şi în trei ore am avut peste 2.000 de comenzi, atât din China, cât şi din Statele Unite", a declarat ea.

Privirea furioasă a lui Trump îndreptată spre cameră, care figurează pe multe dintre produsele anterioare cu imaginea sa, seamănă cu postura sa caracteristică din "The Apprentice", reality show-ul de televiziune în care a apărut timp de mai mulţi ani. În 2023, o fotografie cu chipul lui Trump a fost transformată rapid în tricouri, pahare, căni, postere şi chiar în figurine "bobblehead" de către prieteni şi duşmani deopotrivă.

Sâmbătă, susţinătorii candidatului republican la alegerile prezidenţiale americane din noiembrie au adoptat rapid fotografia lui Trump realizată imediat după ce un tânăr de 20 de ani a tras asupra sa de pe un acoperiş. Fostul preşedinte american ţinea un discurs electoral în Butler, Pennsylvania - un stat-cheie în alegerile din 5 noiembrie - când s-au auzit împuşcăturile. Trump a fost lovit în urechea dreaptă şi a sângerat vizibil.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Şi ruşii vând tricouri cu Trump după tentativa de asasinat

Şi magazinele online din Rusia au pus luni la vânzare tricouri cu imaginea lui Donald Trump, ţinând pumnul ridicat. Oferta de tricouri a apărut în cataloagele mai multor magazine online Wildberries şi Ozon. "Tricou oversize Atentat contra lui Donald Trump", se poate citi în descrierea unuia dintre articole, care mai precizează că tricoul este din bumbac şi disponibil în mai multe mărimi, la un preţ între 1.000 şi 2.000 de ruble (între 11 şi 22 de dolari).

Kremlinul a condamnat duminică atentatul împotriva lui Trump, respingând "orice manifestare de violenţă în lupta politică", însă a afirmat că preşedintele rus Vladimir Putin nu intenţionează să-l contacteze pe candidatul republican la preşedinţia SUA.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » "Legendele nu mor niciodată" Tricourile cu Donald Trump după tentativa de asasinat se vând ca pâinea caldă