Antena Meniu Search
x

Curs valutar

"Le aud vocile şi-mi bat la uşă". Mărturiile israelienilor blocaţi în case de zile întregi. Oamenii stau în cea mai mare linişte, de teamă să nu fie răpiţi de palestinieni

Război în Israel. Mărturiile israelienilor blocaţi în case sunt cutremurătoare, după iadul care s-a dezlănţuit asupra Israelului zilele trecute, într-un atac surpriză al organizaţiei Hamas. Oamenii stau ascunşi în buncăre de zile întregi, iar unii îşi caută disperaţi rudele care le-au fost răpite de palestinieni.

de Redactia Observator

la 09.10.2023 , 10:53

Timp de ore întregi, oamenii din Israel au sunat la agenţiile de ştiri din ţară, spunând că sunt blocaţi în case, după ce armata palestiniană le-a invadat oraşele acum trei zile.

Mărturii din iadul dezlănţuit în Israel

"Teroriştii au încercat să-mi intre în casă, mărturiseşte o femeie din oraşul Kibbutz Be'eri. "Le aud vocile şi-mi bat la uşă. Sunt singură cu copiii mei."

Articolul continuă după reclamă

Israelul a comunicat tuturor civililor să rămână în case, însă în oraşul Kibbutz Be'eri, palestinienii au încercat să le spargă locuinţele.

Pe acelaşi subiect

"Aud împuşcăturile din partea cealaltă a oraşului. Stăm în cea mai mare linişte, de frică să nu ne audă şi să ne răpească.", a mai mărturisit femeia, potrivit BBC.

"​Ne e frică şi să pornim aerul condiţionat, să nu-şi dea seama că sunt oameni în casă"

Toate persoanele din Israel sunt obligate să aibă buncăre. Totodată, în Israel, există buncăre în fiecare loc public.

O altă femeie a scris pe Facebook, povestind despre clipele de teroare pe care le îndură de când a început războiul: "Ni s-a spus să încuiem uşile şi să nu ieşim din buncăre. Ne e frică până şi să pornim aerul condiţionat, să nu cumva să-şi dea seama că sunt oameni în casă."

"Mi se întoarce stomacul pe dos. Aud numai împuşcături, chiar dacă pereţii buncărului sunt extrem de groşi. Am nevoie la baie, dar mi-e frică să ies. N-am fost niciodată mai speriată."

Oamenii strigă după ajutor peste tot pe internet

În oraşul Kibbutz Nir Oz, un israelian a mărturisit pe Facebook: "Mi-au răpit soacra şi au dispărut. Trebuie neapărat să iau contact cu armata şi cu presa."

"Oamenii scriu pe grupurile de WhatsApp că palestinienii au început să le tragă în case. Suntem aproape de graniţă, nu ştim unde e armata, nu e nimeni aici."

Este a treia zi de război în Israel, a treia zi de la atacul teroriştilor Hamas. Cel puţin 700 de oameni au murit, printre care şi zeci de copii, iar alţi 2100 au fost răniţi. Sudul ţării este cel mai atacat, iar sute de părinţi îşi plâng copiii, ucişi de terorişti în stradă, în timpul unui festival de muzică.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » "Le aud vocile şi-mi bat la uşă". Mărturiile israelienilor blocaţi în case de zile întregi. Oamenii stau în cea mai mare linişte, de teamă să nu fie răpiţi de palestinieni