Kremlinul declară în premieră că Rusia este în război cu Occidentul în Ucraina: "Suntem în stare de război. Toată lumea trebuie să înțeleagă"
Război în Ucraina. După aproape doi ani în care Rusia a evitat prin toate mijloacele, folosind chiar sancţiuni şi amenzi, să numească conflictul din Ucraina "război", Kremlinul a încetat oficial să-l mai numească o "operaţiune militară specială". "Suntem în război. Toată lumea ar trebui să înțeleagă asta", a transmis secretarul de presă al lui Vladimir Putin. Presa rusă independentă remarcă totuşi că Dmitri Peskov a mai folosit recent cuvântul "război" pentru a se referi la conflictul ucrainean iar analiştii cred că arată trecerea unei "graniţe psihologice" pentru elita politică şi populaţie.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Rusia se consideră în război din cauza implicării Occidentului de partea Ucrainei şi nu poate permite existenţa la graniţele sale a unui stat care s-a arătat gata să folosească orice metodă pentru a prelua controlul asupra Crimeei, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
Dmitri Peskov: Suntem în război. Toată lumea ar trebui să înțeleagă asta
Aceste comentarii, făcute de purtătorul de cuvânt al Kremlinului în cadrul unui interviu acordat publicaţiei ruse "Argumentî i Faktî", unele dintre cele mai dure la adresa Ucraina, intervin după un atac masiv al Rusiei efectuat noaptea trecută asupra infrastructurii energetice a Ucrainei.
"Ne aflăm în stare de război. Da, aceasta a început ca o operaţiune militară specială, dar de îndată ce această bandă s-a format, când Occidentul colectiv a participat la toate acestea alături de Ucraina, pentru noi a devenit un război", a declarat Dmitri Peskov. "Sunt convins de aceasta. Şi fiecare trebuie să înţeleagă asta pentru a se mobiliza personal", a adăugat el.
- Rusia anunță crearea a două noi armate terestre: "SUA și sateliții săi sunt extrem de îngrijorați de succesul...
- Un scenariu care părea imposibil prinde contur: Parisul ar avea 20.000 de oameni gata de luptă în Ucraina
- Ordinul dat de Putin spionilor ruşi: Ajutaţi companiile la încălcarea sancţiunilor occidentale şi vânaţi...
- Șeful spionajului rusesc: Franța plănuiește să trimită 2.000 de soldați în Ucraina. Oficial francez:...
- Scenariu sumbru după alegerile din Rusia: un Putin mai agresiv şi mai răzbunător. Temeri că va ataca o țară NATO
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a insistat asupra faptului că Rusia va continua să facă tot ce îi stă în putinţă pentru a se asigura că potenţialul de război al Ucrainei nu reprezintă o ameninţare pentru cetăţenii şi teritoriile sale, inclusiv pentru cele patru regiuni ucrainene anexate în primul an de război.
În acest context, Peskov a amintit că obiectivul Kremlinului este de a cuceri complet cele patru regiuni ucrainene (Doneţk, Lugansk, la est, Herson şi Zaporojie, la sud) a căror anexare a fost proclamată de Moscova în septembrie 2022. Moscova a anexat ilegal peninsula ucraineană Crimeea în 2014.
"Pentru noi, cel mai important lucru este să asigurăm securitatea oamenilor din teritoriile acestor regiuni care în prezent sunt ocupate de facto de regimul de la Kiev", a spus reprezentantul Kremlinului, referindu-se la teritorii recunoscute la nivel internaţional ca fiind ale Ucrainei.
Amenzi şi închisoare pentru folosirea cuvântului "război"
Rusia a evitat prin toate mijloacele să numească conflictul ucrainean "război", limitându-se la a-l numi "operaţiune militară specială", chiar dacă nu a reuşit să obţină o victorie rapidă la care spera, în timp ce invazia sa se prelungeşte de peste doi ani fără să se întrevadă o soluţie imediată, scrie EFE. "De jure, este o operaţiune militară specială, dar de facto, s-a transformat în război", a clarificat apoi Dmitri Peskov vineri, în timpul conferinţei sale de presă zilnice.
De doi ani, Kremlinul a reprimat folosirea cuvântului "război" cu amenzi şi pedepse cu închisoarea, impunând eufemismul oficial de "operaţiune militară specială".
Mai mulţi înalţi responsabili au utilizat în cursul acestor doi ani de conflict cuvântul "război" în declaraţii publice, dar întotdeauna referindu-se la războiul pe care l-ar duce Occidentul împotriva Rusiei prin intermediul Ucrainei, nu la invazia rusă propriu-zisă, notează AFP.
Întrebat de presă cu privire la soarta celor care au fost condamnaţi pentru utilizarea cuvântului "război", Peskov a lăsat să se înţeleagă că nu este de aşteptat ca utilizarea acestui termen într-un context critic la adresa Rusiei să fie autorizată. "Cuvântul 'război' este folosit în diferite contexte. Comparaţi contextul meu cu cel al cazurilor (de persoane condamnate) pe care le citaţi", a spus el.
Ce înseamnă declaraţia lui Peskov despre starea de război
Analista rusă Tatiana Stanovaia a apreciat totuşi vineri pe Telegram că utilizarea oficială a acestui termen de către Kremlin ilustrează trecerea unei "graniţe psihologice" pentru elita politică şi populaţie.
Preşedintele rus Vladimir Putin, recent reales pentru al cincilea mandat cu un scor de 87% în cadrul unor alegeri fără o opoziţie reală, a jurat să conducă ţara spre victorie împotriva Kievului şi a Occidentului într-o confruntare pe care el a numit-o drept "existenţială", notează AFP.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰