Kirilo Budanov, membru al unei trupe de comando antrenată de CIA. A fost împuşcat de ruşi şi tratat de americani chiar în SUA
Dezvăluirile făcute de The New York Times despre colaborarea CIA cu serviciile secrete ucrainene continuă, de această dată povestea fiind centrată pe Kirilo Budanov. Actualul general care conduce spionajul militar ucrainean, era în 2016 un locotenent colonel ce s-a remarcat în operaţiune clandestine desfăşurate în spatele liniilor inamice.
- Premiera noului sezon Chefi la cuțite din 17 Noiembrie, Duminică 20:00, Luni, Marți și Miercuri 20:30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Donald Trump a anunţat deja pe cine nu va include în noua administraţie. Val de proteste după realegerea lui în funcție
Potrivit The New York Times, Kirilo Budanov a fost membru al unei trupe de comando speciale denumită "Unitatea 2245". Această unitate de elită era pregătită şi antrenată de CIA încă din 2016 şi se afla sub directa coordonare a Serviciului de Informaţii Externe al SUA. Conform jurnaliştilor americani, Budanov s-a remarcat prin "curajul de care a dovadă în operaţiunile riscante din spatele liniilor inamice".
Budanov, rănit de ruşi şi tratat de americani chiar în SUA
"Unitatea 2245" avea drept principal scop infiltrarea în spatele liniilor inamice ruseşti din Crimeea ocupată pentru a captura drone, staţii radio şi orice fel de echipament rusesc pentru ca tehnicienii CIA să poată sparge sistemele de criptare ruseşti şi să poată intra astfel pe canalele lor de comunicaţii pentru a le şti fiecare pas. În timpul unei astfel de operaţiuni clandestine, Budanov, care pe atunci era doar locotenent colonel, a condus un comando de elită în Crimeea.
Echipa lui Budanov a pătruns în zona controlată de ruşi cu ajutorul unor bărci gonflabile cu motor. Cumva, trupele ruse au reuşit să afle ce pregăteşte CIA, aşa că temutele trupe Spetsnaz i-au aşteptat pe ucraineni. S-a tras din ambele tabere, au fost morţi şi răniţi. Când au văzut că nu pot trece de barajul celor din Spetsnaz, ucrainenii au sărit în apă şi au înotat kilometri întregi până în zona controlată de ei. Budanov a scăpat neatins de gloanţe în acel moment, dar a fost rănit într-o altă operaţiune din Donbas.
- Cauza morții lui Alexei Navalnîi. Ipoteza lui Kiril Budanov, şeful serviciilor secrete ucrainene
- Vestea că Zelenski vrea să-l demită pe Zalujnîi "a alarmat" Europa. De ce este o lovitură pentru Ucraina...
- De ce vrea Zelenski să-l demită pe Zalujnîi. Generalul e susţinut puternic de americani: "Înlocuirea sa ar fi o...
"Generalul Budanov era o stea în devenire în Unitatea 2245. Era cunoscut pentru operațiunile îndrăznețe din spatele liniilor inamice și avea legături strânse cu CIA. Agenția l-a antrenat și chiar l-a trimis pentru îngrijiri medicale la Centrul Medical Militar Walter Reed din Maryland după ce a fost împușcat în brațul drept în timpul luptelor din Donbas", au scris jurnaliştii de la New York Times.
Operaţiunea eşuată, un semnal de alarmă pentru SUA
După această operaţiune eşuată, "Unitatea 2245" a fost consemnată la bază. Faptul că s-a tras şi au existat morţi, mai ales de partea ruşilor, a reprezentat un semnal de alarmă pentru CIA care nu avea aprobare pentru misiuni letale în Crimeea. Cazul a ajuns până la Casa Albă, iar de la Washington a venit un avertisment clar că încă un incident de acest gen şi întreg programul va fi închis.
Totuşi, NYT mai spune că sub conducerea lui Donald Trump cooperarea dintre CIA şi Ucraina a continuat, chiar dacă nu a mai fost pe partea operativă. CIA s-a axat pe construirea de baze secrete în Ucraina şi instruirea specializată a oamenilor de informaţii ucraineni, nu pe antrenarea de trupe de comando. Nu mai puţin de 12 astfel de baze au fost create, toate amplasate de-a lungul graniţei Ucrainei cu Rusia.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰