Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Kamala Harris va câştiga alegerile din noiembrie, arată metoda de calcul a unui istoric american

Alegeri SUA 2024. Istoricul american Allan Lichtman susţine că, în baza metodei sale de "13 chei", vicepreşedintele în exerciţiu Kamala Harris este candidatul care va câştiga alegerile prezidenţiale din noiembrie în Statele Unite ale Americii.

de Redactia Observator

la 09.09.2024 , 17:42

Kamala Harris va câştiga alegerile din noiembrie, arată metoda de calcul a unui istoric american Kamala Harris va câştiga alegerile din noiembrie, arată metoda de calcul a unui istoric american - Profimedia

Într-un interviu acordat agenţiei France Presse de la reşedinţa sa din Bethesda, o suburbie a Washingtonului, Allan Lichtman a explicat procedeul său care îi permite să prezică cine va fi marele câştigător al alegerilor prezidenţiale americane la fiecare patru ani, relatează Agerpres.  Această metodă a fost testată deja. De la alegerile din 1984, Lichtman - profesor de istorie la American University din Washington - a prezic corect învingătorul scrutinului prezidenţial, cu o singură excepţie.

În 2000, metoda sa de "13 chei" l-a dat învingător pe democratul Al Gore în faţa republicanului George W.Bush. Dar după nişte rezultate controversate, Bush jr. a fost ales într-un final în urma unei decizii a Curţii Supreme. Excluzând sondajele de opinie, predicţiile sale se bazează pe o serie de afirmaţii despre actuala administraţie a lui Joe Biden şi a vicepreşedintelui său Kamala Harris.

Dacă cel puţin şase dintre aceste afirmaţii - adică "cheile" - se vor dovedi a fi greşite, atunci alegerile vor fi câştigate de către adversar, în cazul dat de către candidatul republican Donald Trump. De exemplu, una dintre "cheile" ca partidul preşedintelui democrat să învingă în alegerile prezidenţiale este ca acesta să fi câştigat locuri la ultimele alegeri de la jumătatea mandatului.

Articolul continuă după reclamă

Democraţii însă au pierdut controlul Camerei Reprezentanţilor în cadrul alegerilor de la jumătatea mandatului din 2022, deci această "cheie" este considerată drept "falsă", înclinând balanţa spre Donald Trump. Însă şi alte "chei" sunt favorabile candidatului republican: retragerea lui Joe Biden din cursa prezidenţială în favoarea vicepreşedintelui său, Kamala Harris, îi face pe democraţi să-l piardă în calitate de candidat pe preşedintele "în exerciţiu", un avantaj esenţial.

Pe acelaşi subiect

În pofida optimismului generat de candidatura Kamalei Harris în partidul său, istoricul american menţionează faptul că aceasta nu îndeplineşte condiţiile "cheii" de candidat carismatic, care, în opinia sa, nu apare decât "o dată la o generaţie", ca în cazul lui Ronald Reagan sau Franklin Roosevelt. Toate acestea sunt deci puncte care merg spre Donald Trump, însă în ceea ce priveşte alte "chei", Kamala Harris este cea care câştigă.

De exemplu, legi importante privind mediul sau infrastructurile sub administraţia Biden bifează căsuţa "schimbare politică majoră" iniţiată de candidata aflată în prezent la putere. Vicepreşedintele Kamala Harris câştigă de asemenea puncte şi la capitolul "absenţa unui scandal major" sau la "ieşirea din cursă" a candidatului independent Robert Kennedy Jr..

După câteva calcule, doar trei "chei" cad în buzunarul candidatului republican. Dar pentru a câştiga, el ar avea nevoie de şase. Kamala Harris şi-ar putea oferi o nouă "cheie" în ceea ce priveşte politica internaţională, dacă administraţia Biden reuşeşte să obţină o încetare a focului între Israel şi gruparea islamistă palestiniană Hamas şi eliberarea ostaticilor deţinuţi în prezent în Fâşia Gaza.

"Nu-mi place să speculez, căci diavolul se ascunde în detalii, dar aceasta ar putea fi percepută drept un mare succes", a explicat Allan Lichtman. Dar oare aceste "13 chei" nu sunt de natură speculativă?, a fost întrebat el. Bunăoară, care ar fi definiţia unui lider carismatic? "Fac asta de 40 de ani. Cred că am auzit toate întrebările imaginabile", răspunde Allan Lichtman.

"Oare 'cheile tale nu sunt subiective?' Am evident un răspuns şi pentru asta: nu sunt, ele se bazează pe un raţionament"."Avem de-a face cu fiinţe umane. Istoricii fac tot timpul afirmaţii, dar acestea sunt supuse unor criterii stricte", subliniază el. Pe fondul "zgomotului" politic din jur, Allan Lichtman reduce alegerile prezidenţiale la simple "voturi pentru sau împotriva atuurilor şi performanţelor partidului care ocupă Casa Albă".

Metoda sa se concentrează mai degrabă pe anii de guvernare decât pe campania electorală, căci în realitate "uităm aproape tot ce propune un candidat", afirmă Lichtman, citat de AFP. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Kamala Harris va câştiga alegerile din noiembrie, arată metoda de calcul a unui istoric american