Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Iohannis faţă în faţă cu Biden. Preşedintele SUA se va întâlni azi cu liderii din Europa de Est la Varşovia. Ce le va transmite

Preşedintele american Joe Biden se întâlneşte miercuri, la Varşovia, cu grupul celor nouă lideri ai ţărilor membre ale NATO din Europa Centrală şi de Est, în prezenţa secretarului general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, pentru a le reconfirma sprijinul "de neclintit" al Washingtonului în faţa Moscovei, la o zi după discursul belicos al preşedintelui rus Vladimir Putin, relatează AFP, citat de Agerpres.

de Redactia Observator

la 22.02.2023 , 13:34

Biden "se va întâlni cu liderii Formatului Bucureşti 9 (B9), un grup de aliaţi NATO de pe flancul nostru estic, în prezenţa secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, pentru a reafirma sprijinul de neclintit al SUA faţă de securitatea Alianţei", a transmis Casa Albă într-un comunicat. Această demonstraţie de sprijin, prevăzută să se desfăşoare la palatul prezidenţial din Varşovia, are ca scop să reînnoiască garanţiile pentru cele nouă ţări (Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia şi Ungaria), al căror punct comun este că au făcut parte din fostul bloc sovietic sau din Pactul de la Varşovia şi se află pe flancul estic al NATO, comentează AFP.

Reuniunea survine la o zi după un discurs virulent al preşedintelui rus Vladimir Putin

Reuniunea survine la o zi după un discurs virulent al preşedintelui rus Vladimir Putin, care a spus că îşi va continua "metodic" ofensiva lansată în urmă cu aproape un an în Ucraina şi a anunţat retragerea Rusiei din tratatul ruso-american New START privind dezarmarea nucleară, readucând în memorie cele mai tensionate momente din timpul Războiului Rece.

Vezi și

Occidentalii vor "să ne termine odată pentru totdeauna", a spus Putin, acuzând Washingtonul şi aliaţii săi europeni că poartă "responsabilitatea pentru alimentarea conflictului ucrainean şi a victimelor acestuia". Biden i-a răspuns, într-un discurs susţinut marţi la Varşovia, că "Occidentul nu complotează pentru a ataca Rusia, aşa cum a spus Putin". "Milioanele de cetăţeni ruşi care nu vor decât să trăiască în pace cu vecinii lor nu sunt un inamic", a adăugat el.

Însă preşedintele american a atras atenţia, la o zi după o vizită surpriză luni, la Kiev, ocazie cu care a promis noi arme pentru ucraineni, că sprijinul SUA pentru Ucraina "nu va slăbi". "Ucraina nu va fi niciodată o victorie pentru Rusia, niciodată", a spus Biden, menţionând de asemenea "voinţa de fier a Americii". "NATO nu va fi divizată şi nu vom renunţa", a dat asigurări Biden, care urmează să se întoarcă miercuri seară la Washington.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Iohannis faţă în faţă cu Biden. Preşedintele SUA se va întâlni azi cu liderii din Europa de Est la Varşovia. Ce le va transmite