Criza din Ucraina. Ce au discutat Joe Biden și liderii aliați, inclusiv Klaus Iohannis, despre situația din Ucraina
Preşedintele american Joe Biden a avut vineri o discuţie telefonică cu lideri transatlantici despre criza generată de concentrarea de trupe ruseşti la graniţa cu Ucraina, a anunţat Casa Albă, relatează Reuters. Ulterior, Administrația Prezidențială a transmis un comunicat în care a subliniat că președintele Klaus Iohannis a arătat "susţinerea sa fermă pentru continuarea dialogului politico-diplomatic cu Rusia, în vederea găsirii de soluţii care să permită dezescaladarea situaţiei, fără compromiterea principiilor fundamentale ale Alianţei şi ale dreptului internaţional".
- Ce vor românii de la România? Fii parte a campaniei Observator. Spune-ne ce vrei TU de la România printr-un video de 30 de secunde
- Premiera noului sezon Chefi la cuțite din 17 Noiembrie, Duminică 20:00, Luni, Marți și Miercuri 20:30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Afacerea ilegală care înflorește pe malul Dunării. Profitul ajunge la 2.000 de lei pe zi
UPDATE: Președintele Klaus Iohannis a subliniat, în cadrul discuțiilor cu liderii aliați, ”importanţa pregătirii şi coordonării între partenerii transatlantici în ceea ce priveşte pachetul robust de sancţiuni care va fi adoptat împotriva Rusiei, în cazul în care măsurile de dezescaladare nu dau rezultate", se arată în comunicatul Administrației Prezidențiale.
Comunicatul Administrației Prezidențiale
Președintele României, Klaus Iohannis, a participat vineri, 11 februarie 2022, la invitația Președintelui Statelor Unite ale Americii, Joseph R. Biden, la consultări în format restrâns cu o serie de lideri aliați și ai instituțiilor Uniunii Europene pe tema evoluțiilor îngrijorătoare ale securității regionale, europene și euroatlantice generate de desfășurarea masivă de forțe și echipamente ruse în proximitatea Ucrainei și în regiunea Mării Negre.
La discuții au mai participat Președintele Franței, Emmanuel Macron, Președintele Poloniei, Andrzej Duda, Prim-Ministrul Marii Britanii, Boris Johnson, Prim-Ministrul Canadei, Justin Trudeau, Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, Prim-Ministrul Italiei, Mario Draghi, Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și Președintele Consiliului European, Charles Michel.
Convorbirea liderilor europeni și transatlantici a avut loc la finalul unei săptămâni intense de eforturi politico-diplomatice, având ca obiectiv dezescaladarea situației tensionate de la granițele Ucrainei și de la Marea Neagră.
Discuțiile au prilejuit un amplu schimb de opinii cu privire la cele mai recente evoluții și perspectivele gestionării crizei curente de securitate. Au fost prezentate evaluări și concluzii în urma dialogului recent cu partea rusă și au fost analizați pașii următori care trebuie avuți în vedere, inclusiv măsurile cuprinzătoare de răspuns, necesare pentru creșterea nivelului securității pe continentul european și descurajarea utilizării forței militare.
În intervenția sa, Președintele Klaus Iohannis a subliniat importanța coordonării strânse și a unității în aceste momente și a salutat deciziile luate la nivel aliat de consolidare a posturii de descurajare și apărare pe Flancul Estic, inclusiv și mai ales la Marea Neagră, așa cum o arată desfășurarea în aceste zile în România a trupelor americane sau decizia Franței privind trimiterea de trupe în țara noastră și asumarea rolului de națiune cadru la prezența militară avansată a NATO în România.
Președintele Klaus Iohannis a adresat mulțumiri liderilor aliați, și în mod special Președintelui Statelor Unite, Președintelui Franței, Prim-ministrului Italiei și Cancelarului Germaniei, pentru solidaritatea arătată pentru securitatea României și a cetățenilor săi, dar și a celorlalți aliați de pe Flancul Estic.
Totodată, Președintele României a evidențiat că asigurarea unei posturi consolidate de descurajare și apărare, în mod unitar și coerent, pe întregul Flanc Estic, de la Marea Baltică la Marea Neagră, contribuie la stabilitatea regională, precum și la securitatea Alianței în ansamblul său, respectiv a tuturor cetățenilor din statele aliate.
Președintele Klaus Iohannis a exprimat susținerea sa fermă pentru continuarea dialogului politico-diplomatic cu Rusia, în vederea găsirii de soluții care să permită dezescaladarea situației, fără compromiterea însă a principiilor fundamentale ale Alianței și ale dreptului internațional.
Președintele României a subliniat, de asemenea, importanța pregătirii și coordonării între partenerii transatlantici în ceea ce privește pachetul robust de sancțiuni care va fi adoptat împotriva Rusiei în cazul în care măsurile de dezescaladare nu dau rezultate.
La discuţia programată la ora 18.00, ora României, au participat liderii Canadei, Franţei, Germaniei, Italiei, Poloniei, României, Marii Britanii, precum şi secretarul general al NATO şi preşedinta Comisiei Europene, precizează anunţul Casei Albe, conform Reuters.
La o zi după ce în România au sosit tancurile americane, a ajuns și secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. Oficialul a vizitat azi Baza militară Mihail Kogălniceanu, alături de preşedintele Klaus Iohannis. Și tot astăzi 1.000 de militari americani detaşaţi de Washington din Germania au sosit în țară, pentru a consolida flancul estic al alianţei, ca răspuns la comasarea trupelor ruse la graniță cu Ucrain. Oficialul NATO spune că există în continuare un risc real ca tensiunile de la granița Ucrainei să escaladeze și a anunțat că vom avea un grup permanent de luptă, format din militari ai mai multor state membre NATO.
Şeful NATO anunță că România ar putea găzdui un grup de luptă al Alianței
Într-un interviu pentru Observator, secretarul general al NATO avertizează că, în Europa, riscul unui conflict rămâne extrem de ridicat. Tocmai de aceea, prezenţa Alianţei Nord Atlantice şi a militarilor străini va fi tot mai mare în următoarea perioadă, iar noi grupuri de luptă permanente se vor instala în România.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰