Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Israelul așteaptă răspunsul Hamas la propunerea de armistițiu și eliberare a ostaticilor, cu tancurile gata să intre în Rafah

Liderii Hamas spun că studiază o propunere de încetare a focului şi de eliberare a ostaticilor înaintată de mediatorii egipteni şi speră să răspundă joi, potrivit unei declaraţii a grupului terorist trimisă Associated Press și citată de Mediafax. "Cel mai probabil joi, cu voia lui Dumnezeu, mediatorii vor primi un răspuns", se arată în comunicatul Hamas.

de Redactia Observator

la 02.05.2024 , 18:01

tancuri IDF Israelul așteaptă răspunsul Hamas la propunerea de armistițiu și eliberare a ostaticilor - Profimedia Images

Armata Israelului estimează că decizia privind un acord cu Hamas de încetare a focului sau operaţiunea militară în Rafah va fi luată în termen de 2-3 zile. Şeful armatei, generalul Halevi, a aprobat planurile operaţionale de asalt, iar tancurile sunt mobilizate în zonele de staţionare.

Hamas a părut miercuri seara gata să respingă cea mai recentă propunere de acord elaborată de mediatori şi aprobată de Israel. Osama Hamdan, un oficial Hamas din Liban, a declarat pentru televiziunea Al-Manar, afiliată Hezbollah: "Poziţia noastră cu privire la actualul document de negociere este negativă". Biroul de presă al Hamas a clarificat ulterior: "Poziţia negativă nu înseamnă că negocierile s-au oprit".

Un răspuns oficial al grupării Hamas este aşteptat astăzi

Articolul continuă după reclamă

El ar putea fi formulat în aşa fel încât să nu fie de acord cu toţi termenii agreaţi de Israel, dar să ofere alternative pentru continuarea negocierilor, timpul nefiind în acest moment de partea Israelului.

Hamas cere garanţii că va urma o încetare totală a focului, în timp ce Israelul vrea ca acest lucru să fie făcut în etape, funcţie de îndeplinirea condiţiilor privind eliberarea ostaticilor. Şi la numărul ostaticilor eliberaţi în prima tranşă sunt disensiuni, Israelul vrea să fie eliberaţi 40 de persoane din grupa umanitară: copii, femei, vârstnici, bolnavi, în timp ce Hamas oferă doar 20.

O altă mare problemă în regiune este ce se va întâmpla cu Gaza şi cine va guverna Fâşia în perioada de tranziţie post-conflict. Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a avut în această săptămână al şaptelea tur diplomatic în Golf, unde a discutat cu lideri din Arabia Saudită, Qatar, Egipt, Iordania, Israel şi Emiratele Arabe Unite despre formulele de guvernare din Gaza după terminarea războiului.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Israelul așteaptă răspunsul Hamas la propunerea de armistițiu și eliberare a ostaticilor, cu tancurile gata să intre în Rafah