Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Israelul a făcut ceva care i-a deranjat pe ruși. Afirmaţiile Moscovei despre evrei nu au fost întâmplătoare

”Mercenarii israelieni” luptă în Ucraina alături de Batalionul Azov, pe care Moscova îl descrie drept ”nazist” şi susţine că a comis atrocităţi în Ucraina, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova. Astfel, Moscova intensifică disputa cauzată de şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, care a afirmat că Adolf Hitler avea ”sânge de evreu”, relatează Le Figaro, citat de news.ro.

de Redactia Observator

la 04.05.2022 , 12:27

Israelul a făcut ceva care i-a deranjat pe ruși. Afirmaţiile Moscovei despre evrei nu au fost întâmplătoare - Profimedia

”Voi spune ceva ce care politicienii israelieni probabil nu vor să audă, dar poate că îi va interesa. În Ucraina, mercenarii israelieni luptă alături de militanţii din Azov”, a declarat purtătoarea de cuvânt a a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, într-un interviu pentru postul de radio Sputnik. Fondat în 2014 de activişti de extremă dreaptă înainte de a fi integrat în forţele regulate, regimentul ucrainean Azov s-a impus ca unul dintre cei mai înverşunaţi opozanţi ai forţelor ruse în războiului declanşat de Rusia în Ucraina în luna februarie.

Membrii săi, împreună cu alţi luptători ucraineni, au refuzat în special să depună armele în oraşul portuar asediat Mariupol (sud-estul Ucrainei), unde ultimii apărători ai oraşului se află în oţelăria Azovstal. Forţele ruse au lansat un atac asupra Azovstalului marţi. Membrii Batalionului Azov sunt priviţi ca nişte eroi de către ucraineni, dar, pe de altă parte, Rusia îi prezintă drept ”fascişti” şi ”nazişti” care comit atrocităţi.

Afirmaţia Mariei Zaharova potrivit căreia israelienii luptă alături de ucraineni împotriva Rusiei intensifică disputa dintre Israel şi Rusia, care a luat naştere după ce ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat, duminică, că Adolf Hitler, avea ”sânge de evreu”, o teorie infirmată de istorici. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski are origini evreieşti. Remarcile şefului diplomaţiei ruse au înfuriat Israelul, numindu-le ”scandaloase şi de neiertat”, precum şi ”o eroare istorică îngrozitoare”. De asemenea, Ministerul rus de Externe a mai acuzat Israelul că ”sprijină regimul neo-nazist de la Kiev şi alimentează antisemitismul”.

Articolul continuă după reclamă

Israelul vrea să suplimenteze ajutorul militar oferit Ucrainei

Oficialii israelieni înclină spre a mări ajutorul militar oferit Ucrainei a scris marţi publicaţia Haaretz. Într-o discuție pe această problemă, majoritatea oficialilor din Israel au susţinut creșterea ajutorul militar și civil furnizat Ucrainei. În zilele următoare este așteptată o discuție suplimentară, în cadrul căreia va fi revizuită lista articolelor care pot fi trimise în Ucraina.

Oficialii au spus că de la căști de protecţie pentru soldați până la sistemul antirachetă Iron Dome al Israelului, există o mulțime de articole care pot fi trimise Kievului. În rândul înalţilor oficialilor, a existat un consens că – cel puțin în această etapă – sistemele de apărare aeriană, armamentul avansat și sistemele de atac nu vor fi furnizate armatei ucrainene. Oficialii au considerat că pot trimite  în schimb sistemele defensive care protejează trupele la sol, echipamente de luptă și sistemele de avertizare fără a provoca o criză cu rușii.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Israelul a făcut ceva care i-a deranjat pe ruși. Afirmaţiile Moscovei despre evrei nu au fost întâmplătoare