Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Klaus Iohannis: Războiul din Israel "este evident în sprijinul Rusiei". România, pregătită să trimită ajutoare dacă acestea sunt cerute

Război Israel - Hamas. Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri în timpul conferinţe de presă comună cu preşedinta Ungariei Katalin Novák, că atacul terorist din Israel este evident în sprijinul Rusiei şi vom afla cine a stat în spatele acestui atac şi care a fost strategia politică, însă urmări vor fi peste tot. "Noi suntem solidari cu Israel, şi România evident este pregătită să intervină cu ajutoare, atunci când acestea vor fi solicitate", a adăugat şeful statului român.

de Adrian Popovici

la 11.10.2023 , 16:53

Klaus Iohannis, președintele României Iohannis: Acest atac terorist asupra Israeului e evident în sprijinul Rusiei - Profimedia

"În ce priveşte situaţia din Israel, eu am condamnat din prima clipă atacul terorist de mare amploare asupra Israelului şi am spus imediat că Israelul are tot dreptul să se apere. Imaginile pe care le vedem sunt imagini de groază. Sute şi sute de civili măcelăriţi de acest atac terorist de amploare. Acest atac trebuie condamnat prin toate formele diplomatice de exprimare şi speranţa noastreă este să termine această situţie cât se poate de curând. Noi suntem solidari cu Israel, şi România evident este pregătită să intervină cu ajutoare, atunci când acestea vor fi solicitate. În ce priveşte impactul acestui război el va exist. Deci acest atac terorist de amploare asupra Israelului va schimba multe relaţii şi nu numai în Orientul Mijlociu, ci în plan global vor exista anumite schimbări de abordări.", a afirmat Klaus Iohannis, miercuri la Budapesta.

"În ce priveşte războiul Rusiei împotriva Ucrainei, din păcate, putem să constatăm că acest atac terorist asupra Israelului este evident în sprijinul Rusiei, fiindcă atenţia mondială acum trebuie să se îndrepte spre două focare. Vom afla cine a stat în spatele acestui atac şi care a fost strategia politică, dar urmări cert vor fi peste tot", a continuat şeful statului.

Iohannis: Războiul început de Hamas în Israel poate destabiliza Orientul Mijlociu

Articolul continuă după reclamă

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, sâmbătă, că atacul terorist de amploare asupra Israelului are un potenţial foarte "toxic", de a destabiliza foarte mult situaţia din Orientul Mijlociu.

"După părerea mea, acest atac terorist de amploare asupra Israelului are un potenţial foarte toxic. De mult timp comunitatea internaţională încearcă să înlesnească soluţii în zonă şi, din păcate, astăzi avem un eveniment care ne duce cu mult timp înapoi. Acest atac are potenţialul de a destabiliza foarte mult situaţia din Orientul Mijlociu, sperăm însă că lucrurile vor fi aduse sub control rapid şi se va întoarce toată lumea la masa de negocieri diplomatice", a spus preşedintele Iohannis.

El a reiterat că România condamnă ferm atacul atac terorist asupra Israelului. "Suntem solidari cu Israelul şi am subliniat că (...) Israelul are dreptul clar la autoapărare şi în această situaţie", a mai spus şeful statului.

Adrian Popovici Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Klaus Iohannis: Războiul din Israel "este evident în sprijinul Rusiei". România, pregătită să trimită ajutoare dacă acestea sunt cerute