Video Interviu exclusiv cu Cătălin Radu, şeful aviaţiei civile din Kazahstan. Cum s-a petrecut catastrofa aviatică soldată cu 38 de morţi
Finalul de an a venit cu patru accidente aviatice îngrozitoare care au făcut peste două sute de victime. Coreea de Sud a oprit la sol toate avioanele de tipul celui care a explodat ieri la aterizare - cauzele tragediei sunt încă necunoscute. În acest timp, Azerbaidjan acuză Rusia că a bruiat electronic şi apoi a lovit cu rachete aeronava civilă care s-a prăbuşit în Kazahstan în ajunul Crăciunului. Ancheta preliminară în acest caz este supervizată de un român şi va dura cel puţin 30 de zile.
Sute de oameni au depus flori la aeroportul internaţional Muan din Coreea de Sud în amintirea celor 179 de oameni care au murit în catastrofa aviatică de ieri. Rudele victimelor sunt sfâşiate de durere şi furie. "Guvernul a promis că va aduce camioane cu gheață și containere frigorifice, pentru a preveni deteriorarea corpurilor. Şi, de fapt, trupurile sunt ținute într-un hangar", spune o rudă.
Cauzele tragediei sunt încă neclare. Iniţial, piloţii au anunţat turnul de control că au lovit un stol de păsări. Anchetatorii au constatat, însă, că trenul de aterizare nu fusese scos, iar flapsurile nu funcţionau. După ce a ieşit de pe pistă, avionul s-a zdrobit de un zid de ciment înalt de patru metri, pe care erau montate antenele pentru comunicaţii.
"În mod normal, acele antene sunt îngropate în pământ şi sunt pliabile, așa că, dacă avionul depăşeşte capătul pistei, antena se prăbușește și nu provoacă nicio daună avionului", explică David Learmount, expert aviaţie.
70.000 de oameni şi-au anulat biletele de avion în Coreea de Sud
- O femeie dată disparută acum 52 de ani a fost găsită în viață și sănătoasă, în Marea Britanie
- Agnes Keleti, cvintuplă campioană olimpică, a murit la 103 ani. Povestea incredibilă de viaţă a fostei gimnaste...
- Încă un atac armat în SUA. Cel puțin 11 oameni au fost răniți, după ce un bărbat a deschis focul în fața...
- Cum a ajuns Ungaria să piardă 1 miliard de euro din fondurile europene, o premieră în UE. Viktor Orban, pus la...
- Analiză BBC: Cum s-ar putea termina războiul din Ucraina în 2025
Preşedintele Coreei de Sud a cerut să fie inspectate amănunţit toate cele 101 avioane Boeing 737-800 operate de companiile sud-coreene după ce încă un avion a raportat probleme la sistemul hidraulic. În aşteptarea unui verdict, aproape 70.000 de oameni şi-au anulat biletele de avion în Coreea de Sud. Tragedia a venit la câteva zile după ce un avion din Azerbaidjan s-a prăbuşit în Kazahstan, atacat de Rusia. 38 de oameni au murit.
"Putem spune cu certitudine maximă că Rusia a doborât avionul. Este un fapt! Avionul a devenit incontrolabil din cauza bruiajului electronic. În acelaşi timp, din cauza tirurilor de la sol, coada avionului a fost grav avariată", a declarat Ilham Alyiev, preşedintele Azerbaidjanului.
Filmul tragediei din Azerbaijan
Cătălin Radu este şeful aviaţiei civile din Kazahstan şi a refăcut filmul tragediei în exclusivitate pentru Observator. "De două ori au încercat să aterizeze pe aeroportul din Aktau, noi deja aprinsesem toate luminile, toată lumea era în alertă. Avionul era instabil, necontrolabil. Investigaţia este făcută de autorităţile din Kazahstan dar, în asemenea situaţii, când avem de-a face cu o catastrofă majoră, sunt alte state care trimit experţi. Statul de înregistrare, Azerbaidjanul. Statul în care a fost fabricată aeronava, Brazilia. Statul în care au fost fabricate motoarele, SUA. Statul deasupra căruia s-a întâmplat evenimentul, Rusia", a precizat Cătălin Radu, director Aviaţia Civilă Kazahstan.
Sfârşitul negru de an a fost completat în Canada şi Norvegia. Un avion al companiei Air Canada, cu 73 de oameni la bord, a fost cuprins de flăcări la Halifax, din cauza unei probleme la trenul de aterizare. Din fericire, nimeni nu a fost rănit. La Olso, un avion KLM a ieşit de pe pistă după o aterizare de urgenţă, dar pasagerii au fost evacuaţi în siguranţă.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰